1. Primul dintre ele este cel de legatura, definita astfel: “…o structura complexa, care cuprinde un subiect, un obiect si inter-relatia lor reciproca cu procese de comunicare si de invatare. Aceste relatii inter-subiective au o dimensiune si ele se stabilesc pe baza “nevoilor”, fundament si motivatie a legaturii. Aceste nevoi au o nuanta si o intensitate particulara in care intervine fantasma inconstienta. Orice legatura implica existenta unui emitator si a unui receptor, a unui cod si a unui decodor a mesajului (el se refera la comunicarea inconstienta). Pun intre ghilimele cuvantul nevoie care este un punct de intrebare central in raport cu dorinta: acest cuvant ar fi o tentativa de diferentiere a realitatii materiale a prezentei celuilalt si a lumii interne.” (E. Pichon-Riviere). Legatura este cea care uneste, innoada, articuleaza partile diferentiate si comune puse in joc la intalnirea a doua elemente distincte, a doua obiecte. A lega inseamna a pune laolalta si a articula elemente eterogene intr-un ansamblu.

2. Notiunea de invatare si grupul operativo
In 1948, Enrique Pichon Riviere era medic sef al unui serviciu din spitalul Las Mercedes, la Buenos Aires, atunci cand infirmierele au facut greva pentru a obtine mariri de salariu. Pichon-Riviere folosind tehnici de grup a reusit sa formeze infirmiere dintre bolnavi. Aceasta idee de a permite pacientilor stabilizati sa se pozitioneze ca ingrijitori denota importanta pe care el o acorda potentialitatii de transformare a subiectului in suferinta, momentului de a recunoaste la pacientii sai capacitatea de a-si utiliza propria suferinta vitala si ce cunosteau ei din suferinta altora in serviciul unui travaliu terapeutic. Astfel pentru Pichon Riviere, practicile sociale, reprezentarile colective si reprezentarea de sine sunt situate intr-o legatura de dependenta intima.
Pichon Riviere defineste invatarea ca o insusire instrumentala a realitatii cu scopul de a transforma aceasta realitate. Notiunea de invatare este intim legata de de criteriul adaptarii active la realtate. Prin adaptarea activa, noi intelegem invatarea realului, relatia dialectica mutuala care transforma si imbagoteste legatura intre subiect si mediu.
A invata inseamna a realiza o lectura a realitatii, lectura coerenta si nu o acceptare lipsita de critica a normelor si valorilor. Dimpotriva, vedem o lectura care implica o capacitate de evaluare si creativitate (transformarea realului).
Aceasta conceptie despre invatare ca praxis, ca relatie dialectica il conduce pe Pichon Riviere la a postula ca “a preda” si “a invata” constituie o unitate; este un proces unitar, o experienta continua si dialectica de invatare unde rolul formatorului (celui care preda) s rolul de elev sunt functionale si complementare.
In conformitate cu aceasta teorie, el a adoptat ca instrument princeps de lucru, sarcina si studiu, tehnica grupului operativo, pornind de la ipoteza ca grupul este o structura fundamentala de interactiune, ceea ce il transforma intra-devar in unitate fundamentala de lucru si de investigatie.
“Definim grupul ca un ansamblu restrans de persoane legate prin constante de timp si de spatiu si articulate prin reprezentarea lor interna mutuala, ansamblu care propune explicit sau implicit o sarcina care constituie finalitatea sa.
” Tehnica grupului operativo se caracterizeaza prin faptul ca este centrata pe sarcina: adica privilegiaza sarcina grupala, calea pe care o ia grupul catre realizarea obiectivelor sale. Orice situatie de invatare, sustine Pichon Riviere, produce la subiecti doua frici fundamentale, doua anxietati de baza, pe care le-am definit ca frica de pierdere si frica de atac:
• frica de pierdere a echilibrului la care am ajuns in situatia anterioara;
• frica de a fi atacat in noua situatie, in fata careia subiectul nu se simte echipat corespunzator.
Aceste doua frici, care coexista si coopereaza, constituie, atunci cand cuantumul creste, anxietatea in fata schimbarii, generatoare de rezistenta la schimbare.
Rezistenta la schimbare se exprima sub forma dificultatilor in comunicare si invatare. Asupra acestui punct de focalizeaza sarcina care consta in a aborda pentru a rezolva fricile fundamentale. Ea implica “analiza in “aici si acum” a situatiei grupale, fenomenelor de interactiune, proceselor de atribuire si adoptarea rolurilor, formelor comunicarii in relatie cu fantasmele care corespund acestor forme de interactiune: legaturi intre membrii grupului, modele interne care orienteaza actiunea (grup intern), obiective si sarcina grupului.

3. Un alt concept fundamental este cel de grup intern, nascut din elaborarile pe marginea obiectului intern si a lumii interne. E. Pichon-Riviere introduce conceptul familiei ca primul grup intern. El spune: “Viata mentala inconstienta este rezultatul interactiunii intre obiectele interne (grup intern) in permanenta inter-relatii dialectice cu obiectele lumii exterioare. Acest ansamblu a relatiilor internalizate sufera actiunea mecanismelor si tehnicilor defensive si constituie grupul intern care, cu relatiile sale, ajunge sa constituie continutul fantasmei inconstiente. Grupul intern ar fi scena dramatica a fantasmelor inconstiente care izvorasc din raporturile interiorizate, fantasmate, reprezentari ale grupului real.” (E.Pichon-Riviere 1965-1966).

4. Porta-vocea este un concept derivat din teoria celor 3 D, teorie conform careia in familie exista un depozitar al bolii, care este pacientul iar grupul familial este deponentul fanstamelor si angoaselor, care reprezinta depozitul. Subiectul porta-voce al simptomului va fi un membru al familiei care prin structura sa personala este foarte sensibil la angoasele subiacente. El detecteaza si expliciteaza (actionand ca un radar) fantasmele inconstiente care circula in grup.
Astfel Pichon Riviere noteaza ca in dispozitivul grupal, porta-vocea permite enuntarea celor doua dimensiuni, individuala si grupala, ale dramei: el enunta drama prin istoria personala a subiectului individual si releva astfel implicitul grupal.
Analiza porta-vocii permite sa aratam emergenta conflictului si in acest sens, porta-vocea este depozitarul tensiunilor. El s-a imbolnavit din cauza depozitarii masive a situatiilor de nesiguranta si luarea in grija a pierderilor traite sau fantasmate de grupul sau cel mai apropiat sau familial. El poate fi considerat ca cel mai puternic, schimbandu-se, in functie de situatie in mai slab din cauza handicapului pe care il suporta. Dar el poate, eventual sa fie purtatorul schimbarii in terapia familiala. Uneori, porta-vocea reprezinta rezistenta la schimbari si grupul se structureaza atunci ca grup conspirator. El se organizeaza pentru a fi stereotip ca aparare in fata anxietatilor psihotice care sunt traite ca nebunie si care cresc nesiguranta si nelinistea. Acesta este un fenomen constant si latent in grupul social.
E.Pichon Riviere a dezvoltat conceptul de porta-voce in contextul spitalulul psihiatric Borda, Buenos Aires in care a lucrat cu pacienti psihotici (in special suferind de schizofrenie si de psihoze confuzionale) si cu boli psihosomatice (epilepsie, ulcere si afectiuni dermatologice).
Cuvantul spaniol portavoz se traduce literal in farnceza prin termenul porta-voce. Conform dictionarului, vocea poate desemna sunetele produse de laringe, exprimarea unei opinii, vocea interioara care inspira, sfatuieste subiectul. Gramatical, deosebim vocea activa (diateza) in care subiectul face actiunea si diateza pasiva in care subiectul suporta actiunea. Acest sens gramatical evoca dubla pozitie activa/pasiva a porta-vocii care in acelasi timp indeplineste o actiune si suporta incarcatura inconstienta a grupului sau de apartenenta. (R. Jaitin, 1995).
In articolul din 1965, E.Pichon Riviere ia in considerare porta-vocea ca izvorand dintr-o dubla dimensiune, verticala (individuala) si orizontala (grupala). Precum turnatorul sau trubadurul, porta-voca aduce o fantasma inconstienta grupala prin comunicarea pre-verbala sau verbala, ca si rostirea vorbelor nediferentiate intr-un cor. De altfel, analogia intre grup si teatrul grec stabilita de Pichon Riviere (1969) ilustreaza echivalenta intre functia de delegare expresiva alocata porta-vocii si functia de preconstient ca expresie a inconstientului grupal. Sub acest aspect, verticalul in calitate de preconstient si orizontalul in calitate de Eu nediferentiat se articuleaza pornind de la inter-relatia care se stabileste intre subiect si grup.
Asa cum am semnalat deja, conceptul de porta-voce se inscrie in teoria depozitului unde depozitarul (grupul) incredinteaza fantasma comuna (depozitul) deponentului (pacientul). Pichon Riviere (1968) semnaleaza ca fiind depozitar al aspectelor al aspectelor patologice ale fiecaruia dintre membrii grupului, pacientul pazeste inconstient familia de haos si de distrugere si devine simultan obiectul unei segregari.

5. Proto-schema corporala si ritmurile originare. E. Pichon Riviere (1941) a adaugat factorul temporal notiunii de schema corporala. Pe de alta parte, el a postulat existenta unei “proto-scheme corporale” construita in timpul vietii fetale prin stimularile interoceptive si proprioceptive ale vietii intra-uterine. In aceasta perspectiva, prezenta unui ritm biologic colaboreaza la construirea unei “proto-scheme corporale”. E.Pichon Riviere considera experienta de satisfacere ca o situatie paradigmatica in care intre nevoie si raspuns, cerere si satisfacere se construieste reprezentarea unui ritm. Acest autor propune o conceptie a legaturii care ar fi o structura bi-corporala si tri-personala marcata de placere si suferinta. In lucrarile psihopatologice, Pichon Riviere (1941-1944-1946) a dezvoltat notiunea de “patoritm”, mai ales plecand de la clinica epilepsiei. Din observatia sa, el degaja prezenta alternantelor intre momente patologice, precum inhibitiile si accelerarile, ritmuri lente, descarcari masive si momente mai putin contrastante, mai constante.

Anca Munteanu
www.psihanaliza-de-familie.com