<%@LANGUAGE="JAVASCRIPT" CODEPAGE="65001"%> Psihanaliza de familie - Biblioteca





Home | Biblioteca | Articole | Interviuri | Evenimente | Formare | Contact

 


 
Les deuils infantiles
Prezentare de carte


« Les deuils infantiles »

Eric Auriacombe, Harmattan (2009)

 

Eric Auriacombe, in cartea sa "Doliile infantile", aparuta recent la Harmattan, se sprijina in plan metodologic si epistemologic pe evidentierea unei veritabile "clinici ale teoriei freudiene". El arata cum Freud, el insusi supus unui doliu precoce, reproduce in procesul sau de teoretizare mecanismele aparatului psihic al subiectilor indoliati. Daca doliul tatalui sau a contribuit la descoperirea functionarii viselor, non-doliul sau doliul precoce al fratelui sau mai mic Julius a ramas enigmatic, reprezentand misterul in raport cu celalalt, nu numai intre Freud si o mama deprimata, ci si in legatura cu mesajul enigmatic al celui mort. Eric Auriacombe asociaza studiul doliului cu cel al durerii si al spaimei. El pune in evidenta abandonul lui Freud fata de propriile sale teoretizari privind "experienta durerii" si "experienta spaimei de origine externa", ca un mecanism de aparare in ceea ce le priveste, evitarea sau deturnarea amintirii durerii si spaimei, remarcand ca evitarea teoretica reproduce miscarea psihica consecutiva experientei de spaima in cauza in problematica doliului precoce. El considera ca aceasta experienta traita foarte precoce, genereaza subiectului "lacune" psihice, legate de mecanismele de aparare mobilizate pentru a evita impactul sau traumatic, in raport cu imposibilitatea traducerii psihice pe care o comporta: spaima, evitarea sau deturnarea amintirii, inchiderea acestei amintiri si non-refularea ei. A doua parte a lucrarii este distribuita dupa o metodologie demonstrativa. Eric Auriacombe reia studiul aprofundat al unor concepte psihanalitice care insotesc reflectia in jurul doliului si contureaza in aceasta maniera limitele unei lacune conceptuale privind modalitatile foarte primitive de functionare pshica in fata durerii, pierderii si doliului. Sunt discutate teoriile Mélaniei Klein, Annei Freud si Hélènei Deutsch asupra reactivarii pozitiei depresive in cazul pierderii unei fiinte dragi si asupra faptului ca copilul care traieste doliul nu atinge intotdeauna stadiul constantei obiectului, ceea ce face ca doliul sa fie si mai complicat caci intervine in perioada de structurare. Plecand de aici, cercetarea propune piste teoretico-clinice asupra enigmei unei pierderi prea precoce (mesajul primit de catre copilul aflat in suferinta din partea celuilalt nu se inscrie intr-o urma mnezica structuranta). Astfel, lucrarea se apleaca asupra unei psihopatologii clinice a "deturnarii amintirii": spaima (durere psihica, durere fizica, prezenta si absenta, principiu al neplacerii), ambivalenta, indiferenta, negare, scotomizare, respingere, forcludere, clivaj al Eului, halucinatie. Eric Auriacombe propune integrarea ansamblului acestor experiente originare in cadrul "complexului fiintei apropiate" (Nebenmensch) ca o forma primara de relatie de alteritate originara reluand cu privire la aceasta problematica ambivalentei, indiferentei si a neutrului (nici unul, nici celalalt). Doliul precoce este astfel un travaliu de deturnare a amintirii si nu un travaliu de rememorare in detaliu precum in alte forme de doliu. Pierderea precoce devine astfel o "trauma" in negativ, fara memorie. Cum spune Pierra Aulagnier: "Acolo unde era ceva, apare o gaura neagra". Dar, aceasta evitare a amintirii este de asemenea o evitare radicala a alteritatii, marcata cum spune Blanchot de exigenta predialectica a Aceluiasi catre Altul, a neutrului, intr-o relatie "dez-interesata". Prin intermediul acestor efecte ale intoarcerii sau mai degraba ale obsesiei, absenta poate fi abordata, caci plecand de la acest gol atractiv nascut din "golul memoriei" provocat de evitare, se manifesta in final obsesia pentru persoana apropiata. Si Eric Auriacombe concluzioneaza ca in problematica doliului precoce, "se reactulizeaza proximitatea fata de celalalt prin caracterul sau demoniac, expunerea fata de celalalt prin pasivitate si prin efractia mesajului sau si negativarea elementelor reprezentative care sunt aduse in enigma lor fundamentala si originara".