Cristina Calarasanu: Domnule Luc Moyson sunteti presedintele EFPP (Federatia Europeana de Psihoterapie Psihanalitica), institutie ce reuneste aplicatiile teoriei psihanalitice in patru domenii: adult-individual, copii si adolescenti, grupuri si familie si cuplu. Spuneti-ne va rog care sunt principiile care organizeaza si coordoneaza EFPP ?

Luc Moyson: Înfiinţarea Federaţiei Europene de Psihoterapie Psihanalitică (EFPP) în 1991 trebuie înţeleasă în contextul dezvoltării politice, economice şi sociale care a apărut în şi între ţările europene şi al dezvoltării Europei.Se pot menţiona două motive principale care au dus la înfiinţarea EFPP : procesul de integrare europeană şi criza în domeniul psihoterapiei psihodinamice.

a) Procesul de integrare europeană - Înfiinţarea EFPP trebuie privită din perspective creării pieţei unice europene şi a suprimării graniţelor naţionale ale aşa-numitelor ţări Schengen. Aceasta însemna că oricine avea voie să emigreze în orice ţară europeană, fiind liber să trăiască şi să muncească acolo.

b) Criza în domeniul psihoterapiei psihanalitice - Iniţiatorii EFPP au fost conştienţi că în toate părţile Europei teoria şi tratamentul psihanalitic erau subminate de terapii alternative de scurtă durată, care nu ţineau cont de nevoile intrapsihice ale pacienţilor, iar aceasta numai din raţiuni economice, şi nu terapeutice. Psihoterapeuţii psihanalitici erau înlocuiţi de terapeuţi cognitivişti în spitale şi universităţi datorită practicii bazate pe “dovezi concrete”. Din nefericire, domeniul psihoterapiei psihanalitice în Europa, la vremea respectivă, era fragmentat, în principal, în structuri locale sau regionale şi, mai rar, naţionale. Această situaţie nu era cea mai bună cale de apărare a psihoterapiei psihanalitice.

Mai mult, nu exista nici o conexiune în domeniu : modelele de training păreau foarte diferite şi chiar standardele de training erau incredibil de diferite de la o ţară la alta. Nu se putea ajunge la un acord în ce priveşte înţelesul psihoterapiei psihanalitice. Lipsa de coeziune în lumea psihoterapiei psihanalitice era strâns legată de domeniile şi diferenţele sensibile : diferenţe între psihologii clinici şi psihiatri, între cei cu formaţie academică şi cei fără formaţie academică, între psihanalişti şi psihoterapeuţi psihanalişti, precum şi diferenţe între membrii şi non-membrii IPA. Apoi, n-am menţionat diferitele cadre teoretice la care oamenii aderă : post-freudieni, Winnicott, Klein, Meltzer, Bion, Lacan şi, mai recent, Kernberg, Fonagay etc.

EFPP a iniţiat o discuţie care încă se poartă în legătură cu modelele şi standardele de training. Standardele de training EFPP sunt considerate drept criteriu pentru reţelele naţionale şi credem că avem o sarcină importantă în acordarea de sprijin în trainingul ţărilor member care ne cer ajutorul. Putem spune că EFPP a adus o anumită coeziune în organizaţiile naţionale fragmentate ajutând structurile naţionale existente să discute între ele şi să devină mai apropiate. Acest lucru nu a fost simţit ca o slăbire a specificităţii fiecărei societăţi, ci ca un progres reciproc, plin de capacităţi de dezvoltare.

În alte ţări, EFPP a iniţiat înfiinţarea societăţilor regionale în regiuni unde nu exista nicio organizaţie de psihoterapie psihanalitică. În câteva ţări, EFPP a stimulat stabilirea unei organizaţii naţionale umbrelă.

c) Scopurile EFPP - Pe scurt, principiul general este să menţinem contactul cu dezvoltarea muncii psihanalitice în ţarile member, cu special referire la condiţiile de lucru cu pacienţii noştri. Atenţia permanentă acordată condiţiilor de training şi cercetării este, de asemenea, de o mare importanţă. Europa se dezvoltă şi, o dată cu alăturarea noilor ţări membre UE, balanţa pare să încline mai degrabă către partea de est a Europei. Încă de la început, un domeniu fundamental de lucru l-au constituit discuţia şi schimbul de experienţe din diferite tipuri de training în psihoterapia psihanalitică oferite în diferite ţări ale Europei. Scopul nostru a fost să ajungem la un acord asupra nivelului de standarde minime de training potenţiale şi realiste. Această discuţie este una deschisă câtă vreme schimbările continue din societate pretind adaptări constante. Diferenţe majore de istorie şi tradiţie conduc la percepţii şi interpretări diferite a ceea ce psihoterapia psihanalitică reprezintă cu adevărat.

Oferim un forum în care pot avea loc explorări ulterioare şi în care putem învăţa din diferenţele noastre.

EFPP promovează o reţea a Comunităţii Europene de psihoterapeuţi psihanalişti prin activităţi precum conferinţele anuale ale EFPP, publicarea seriei de cărţi EFPP, sprijinirea programelor de training, stabilirea diferitelor grupuri de interes social şi prin website-ul EFPP.

Cristina Calarasanu: Mi-ati povestit despre proiectul denumit "Trecut, prezent si viitor" pe care l-ai organizat pentru a putea ajunge in tarile din sud-estul europei si a transmite specificul EFPP. Cum priviti acum integrarea tarilor din aceasta zona si incercarea lor de a-si creea o identitate psihanalitica?

Luc Moyson:  Din 2004, multe ţări  din Europa Centrală şi de Est au devenit membre ale UE. Această dezvoltare fusese prevăzută de EFPP şi s-au stabilit contacte cu multe din aceste ţări încă de la începutul EFPP. În 2005, Ludek Vrba (Rep. Cehă) a devenit membru al Comitetului Executiv şi prin intermediul lui şi al altora multe din aceste contacte s-au dezvoltat într-o manieră pozitivă. Din 2005 până acum, membri ai Comitetului Executiv au fost invitaţi să facă prezentări, seminare şi workshop-uri ori să lucreze ca superviseri în Ukraina, Bulgaria, Rusia şi Polonia.

Multe din ţările central şi est-europene şi-au dezvoltat standardele de training şi se alătură EFPP fie ca membri definitivi, fie ca membri asociaţi în acelaşi fel în care o fac şi celelalte ţări europene. O sugestie venită din partea multora a fost că următorul pas ar putea consta în diferite forme de supervizie continuă pentru a-i ajuta pe cei care şi-au terminat acum training-ul să-şi dezvolte munca mai departe şi, în final, să poată lucra ca profesori şi supervizori ei înşişi.

Ştim doar foarte puţin despre situaţia psihoterapiei psihanalitice din România. Conducătorul grupului de interes special pentru cercetare nu a fost informat despre cercetarea psihanalitică din România. Presupunem că, într-adevăr, dezvoltarea gândirii psihanalitice a fost, foarte probabil, restricţionată de vechiul regim politic. Dar sperăm că vom fi informaţi prin contacte în legătură cu situaţia curentă şi dorim să ne gândim împreună la ceea ce este necesar în acest moment şi cum pot fi îndeplinite aceste scopuri.

Cristina Calarasanu: Stiu ca printre directiile principale sustine de EFPP se afla cele legate de formare si cercetare. Ne puteti spune care sunt in acest moment supus transformarilor si re-gandirii travaliului clinic si teoretic, principalele orientari in cercetare si formare?

Luc Moyson: Criticile psihanalizei sunt la fel de vechi ca psihanaliza însăşi. Răspândirea ideilor caricaturale despre psihanaliză este uriaşă, nu numai în mijloacele curente de comunicare (filme, romane), ci şi în lumea academică. Este incredibil că substructura empirică a acestor acuzaţii nu este luată în discuţie.

O altă constatare uimitoare ţine de lipsa completă de cunoaştere în privinţa cercetării empirice extinse în domeniul conceptelor şi teoriilor psihodinamice. Criticile potrivit cărora psihanaliza ar fi complet neştiinţifică, iar presupoziţiile sale nu ar fi fost testate empiric pot fi respinse pe baza numeroaselor studii empirice efectuate.

Psihanaliza este prea adeseori, chiar în cadrul sănătăţii mentale, identificată cu tratamentul propriu-zis: de câteva ori pe săptămână, pe canapea, pt mai mulţi ani. Evident, psihanaliza e mai mult decât atât.Diverşi cercetători importanţi precum Klein, Winnicot, Lacan, bion, Kohut, Kernberg şi Fonagy au contribuit nu numai la dezvoltări teoretice subsecvente, ci si la o practică clinică mai largă, în care tot spectrul psihopatologiei posibile poate fi analizat prin metode şi tehnici adaptate. Astăzi, terapeuţii psihanalişti lucrează în clinici cu pacienţi nou născuţi sau vârstnici. Aceştia încearcă să ajute la stabilirea primului contact între bebeluş şi părinţi, fac terapie prin joc cu copiii mici, îi ajută pe adolescenţi să-şi găsească drumul în procesele care implică descoperirea de sine si sexualitatea. Îi mai poţi întâlniîn clinici destinate problemelor de dependenţă sau în psihiatria criminalistică, ce implică o psihopatologie mai severă.

Dincolo de diversitatea teoretică, observăm, la nivel ethnic, multe tendinţe convergente în care se dezvoltă psihoterapia psihanalitică drept bază comună şi terapie alternativă pentru cele mai multe cazuri de psihopatologie, inclusiv nevroza.

Trebuie să arătăm societăţii şi politicienilor că munca noastră are efecte de durată, iar psihoterapia psihanalitica este pentru mulţi pacienţi terapia alternativă. Această presupoziţie se poate chiar susţine ştiinţific.

Cercetare şi psihanaliză

Este remarcabil că în publicaţiile recente din revistele de jurnalele de psihanaliză tradiţionalele studii de caz şi contribuţii teoretice au lăsat loc unui număr crescând de studii empirice, în care ipotezele sau conceptele psihodinamice sunt testate în mod systematic.

Aceasta este o strategie conştientă preocupată sa dea un răspuns concret multiplelor critici aduse statutului empirico-ştiinţific al psihanalizei. Dar este, de asemenea, o încercare de a asigura viitorul psihanalizei ca teorie, însă, în mod esenţial, ca instrument psihoterapeutic în aceste vremuri ale medicieni bazate pe dovezi. Cercetările existente arata ca testarea sistematică a conceptelor psihodinamice prin intermediul chestionarelor şi al studiului experimental sunt, de fapt, posibile şi pot fi teoretic şi terapeutic relevante.

Pe de altă parte, este, desigur, adevărat că cercetarea trebuie nu numai să se conecteze la experienţa clinică zilnică, ci şi să admită complexitatea conceptelor psihodinamice. În prea multe cercetări termenii psihanalitici sunt utilizaţi în chip caricatural.

Nu putem sublinia îndeajuns importanţa crucial a cercetării conceptuale de încredere, care reprezintă unul din punctele-cheie ale psihanalizei. Extinderea cercetării conceptual prin folosirea de insight-uri din alte discipline ştiinţifice, precum filosofia, lingvistica, antropologia culturală, biologia, neuroştiinţele, teoriile ataşamentului, conceptualizarea teoriilor şi istorie, este chiar necesară ca testare sistematică a acestor concept.