<%@LANGUAGE="JAVASCRIPT" CODEPAGE="65001"%> Psihanaliza de familie - Interviuri





Home | Biblioteca | Articole | Interviuri | Evenimente | Formare | Contact

 


 
Massimiliano Sommantico
Interviuri

Contributia lui D. Anzieu la clinica psihanalitica grupala
Interviu cu Massimilano Semmantico

pentru varianta în limba franceză: click aici

Cristina Calarasanu: Dle Massimiliano Sommantico, spuneti va rog cateva cuvinte despre dvs pentru psihologii romani. Cum v-ati indreptat catre miscarea psihanalitica de cuplu si familie ?

Massimiliano Sommantico : Intalnirea mea cu psihanaliza de cuplu si familie a urmat un parcurs cu doua cai, ambele succesive studiilor universitare pe care le-am facut la Roma. Pe de o parte, am urmat pe parcursul primei mele formari ca terapeut familial, o formare sistemica-relationala condusa de o terapeuta de familie cu o formare psihanalitica (Gemma Trapanese), intr-un Institut privat, impreuna cu care am fondat Departamentul de Psihanaliza Aplicata Cuplului si Familiei. Pe de alta parte, m-am intalnit cu gandirea psihanalistilor de cuplu si familie in timpul pregatirii pentru teza celei de-a doua specializari in « Psihologia Ciclului Vietii », la Universitatea din Napoli « Federico II », cu tema « Mit si metafora », cercetare la care am continuat sa lucrez si pe parcursul doctoratului meu si apoi in formarea mea psihanalitica sub indrumarea unei profesoare de formatie psihanalitica (Mariella Ciambelli). Prin lucrul si schimbul constant cu aceasta am intalnit mai intai gandirea lui R. Kaes si apoi prin intermediul acestuia, pe cea a lui D. Anzieu. Astazi, sunt profesor cercetator la Universitatea din Napoli, membru al Asociatiei Internationale de Psihanaliza de Cuplu si Familie (AIPCF) si membru fondator al Grupului de Interes teoretico-clinic pentru psihanaliza de cuplu si familie (PPCF) din Federatia Europeana pentru Psihoterapie Psihanalitica in Sectorul Public) (EFPP).

Cristina Calarasanu: Cum a fost prima dvs intalnire cu opera lui D. Anzieu ?

Massimiliano Sommantico : Cum va spuneam, intalnirea mea cu opera lui D. Anzieu s-a realizat prin medierea lui R. Kaes pe care am avut sansa sa il cunosc in timpul seminariilor organizate regulat la Universitatea din Napoli de catre prof. Mariella Ciambelli. Primul text al lui Anzieu pe care l-am citit a fost « Grupul si inconstientul » care, impreuna cu « Aparatul Psihic Grupal » al lui Kaes, au devenit si inca sunt o referinta majora si necesara in maniera mea de a intelege ceea ce se intampla in ansamblurile plurisubiective. Dupa cum stim, plecand de lucrarile acestor doi autori s-a definit Aparatul Psihic Familial (Ruffiot), de Cuplu (Caillot si Decherf) si mai recent Fraternal (Jaitin). Nu pot defini decat frapanta aceasta intalnire prin forta gandirii si operei ca modalitate de a explica si de a intelege psihanalitic realitatea psihica grupala. Plecand de aici, am continuat sa aprofundez cunoasterea operei lui Anzieu care mi-a permis sa ma apropii de ea insasi: mai multe ferestre deschise catre inconstient si catre studiul sau atat de variat, printre altele, legat de manifestarile in metodele proiective, de contratransfer in psihanaliza si de interpretare; dar de asemenea de structura Eului Piele, a invelisurilor psihice si a activitatii de a gandi, ca si de disfunctiile lor sau de creatia artistica. Cu privire la acest ultim punct as vrea sa fac o remarca. Chiar daca nu am avut personal sansa sa il cunosc pe Anzieu, citind « Beckett » am avut senzatia de a fi aproape de el si de bogatia gandirii sale. Vreau sa reamintesc afirmatia sa din 1975, in articolul « La psychanalyse encore »: « Inconstientul...este corpul, despre care fiecare subiect incearca sa spuna, pentru altii si pentru el, experientele pe care le-a avut sau le are si realitatea psihica care se sprijina pe el: suferinte, bucurii si semnele lor, invelis care, continandu-le, permite intelegerea lor.

Cristina Calarasanu: Dupa D. Anzieu, cadrul, care este modelul continatorului psihanalitic, ia forma unui invelis psihic si are aceleasi functii. Ne puteti vorbi despre evolutia acestui concept si de asemenea despre aceasta asociere?

Massimiliano Sommantico : Dupa cum am descris in doua articole despre opera lui Anzieu, unul in italiana si altul in franceza, notiunea de cadru psihanalitic a fost imbogatita si largita de teoria invelisului psihic care permite o mai buna intelegere a functiei cadrului si a conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a deveni locul unui proces de transformare si elaborare. Intr-adevar, cadrul, ca model al continatorului fondat pe ideea de delimitare, de protectie, furnizeaza conditiile pentru instaurarea procesului psihanalitic. Aceasta idee a delimitarii si a continerii protectoare, ca interfata intre interior si exterior, se sprijina pe modelul pielii atat de drag autorului si baza a conceptului sau central de Eu Piele. Asa cum scriam, plecand de la notiunea metaforica de « piele psihica » a lui Esther Bick, conceptele de Eu Piele si invelis psihic se inscriu intr-un curent al gandirii psihanalitice care ia in considerare « continatorii psihici » - care dau posibilitatea de a avea continuturi constiente si inconstiente – si interactiunea continator-continut. Constituirea subiectului ca si a grupului incepe de la aceasta relatie dialectica. Si tocmai in intelegerea situatiilor patologice unde este posibil sa punem in evidenta deficientele din aceasta constituire, conceptele introduse de Anzieu in gandirea psihanalitica se arata foarte utile. In articolul sau din 1986, « Cadre psychanalytique et enveloppe psychiques » (Cadru psihanalitic si invelis psihic), D. Anzieu regaseste in cadru cele doua invelisuri ale membranei. Cadrul psihanalitic furnizeaza filtrul, ca si pelicula interfata care corespunde celor doua consemne, adica versantii regulii fundamentale: 1) regula de a nu omite nimic, pentru pacient si atentia egal flotanta a analistului; 2) regula de abstinenta, pentru pacient, si atitudinea de neutralitate binevoitoare pentru analist. El spune clar ca « reunirea celor doua consemne intr-o singura regula fundamentala reflecta reunirea originara a invelisurilor constitutive ale psyche-ului, care fac din acesta un aparat pentru a gandi gandurile, a contine afectele si a transforma economia pulsionala ». Functia continatoare a cadrului psihanalitic se refera si la continerea elementelor de ne-gandit sau ne-legate, intr-un fel de piele comuna psihanalistului si pacientului sau in situatiile plurisubiective, o piele grupala, un fel de Eu Piele grupal care permite o diferentiere intre interior si exterior si care dobandeste astfel o functie de a facilita procesul de simbolizare si de fantasmatizare. Mai ales in raport cu situatiile plurisubiective, cadrul psihanalitic se va substitui cadrului grupal deficitar, ceea ce permite posibilitatea unui travaliu asupra obiectului-continator si o interiorizare a sa. In acest sens putem vorbi despre cadrul psihanalitic intr-un fel ca de un prim organizator psihic.

Cristina Calarasanu : Grupul precum visul. Iata o idee care continua sa suscite un interes mare. Cum s-a nascut aceasta teorie ?

Massimiliano Sommantico : In «Le groupe et l’inconscient» (Grupul si inconstientul), D. Anzieu a formalizat, pe baza teoriei freudiene a visului, ipoteza sa cu privire la analogia intre grup si vis. Asa cum spune insusi autorul, « grupul... este mai intai de toate, realizarea unei dorinte; procesele primare, invaluite in fatada proceselor secundare, sunt aici determinante; altfel spus...grupul, ca si visul, este o dezbatere cu o fantasma subiacenta. Subiectii umani merg in grup in acelasi mod in care in somnul lor, intra in vis. Din punct de vedere al dinamicii psihice, grupul este un vis. » Ca si visul, grupul – inteles ca loc privilegiat de expresie a dorintelor – mobilizeaza in fapt mecanisme de aparare individuale pentru ca el este trait « ca realizare imaginara a dorintei », ca loc « de asociere a unei dorinte cu o aparare ». Dorinta care se va realiza in grup « este o dorinta reprimata recent », dar de asemenea « o dorinta reprimata din copilarie ». Dar, precum visul pentru Freud, grupul pentru Anzieu este un loc de regresie cronologica, topica, formala ; « in grup, ca si in vis, actiunile reprezinta deplasari, condensari, figurari simbolice ale dorintei. » Figura care reda cel mai bine aceasta analogie intre vis – « iluzie individuala prin excelenta » si grup este iluzia grupala. Acest concept care este o expresie a narcisismului grupal, poate ajuta la a intelege ca ceea ce traiesc subiectii in grup poate fi o amenintare pentru narcisismul individual; ea ne poate aparea printre altele si ca « aparare colectiva contra angoasei de persecutie comuna » dar si ca Eu Ideal comun. Astazi este necesar sa completam acest punct de vedere cu precizarea propusa de R. Kaes in ultima sa carte, « Les alliances inconscientes » (Aliantele inconstiente), conform careia « grupul si in general orice legatura nu este doar locul de realizare a dorintelor inconstiente individuale si a viselor nerealizate ci este si locul experientei urii, distrugerii, mortii, ne-ganditului »; adica grupul este de asemenea o modalitate si un loc al negativului, ceea ce ne arata ca ansamblul grupal se construieste de asemenea pe ceea ce subiectii neaga. In acest sens, acelasi autor ne spune ca « formatiunea descrisa de D. Anzieu ca iluzie grupala poate fi reinterpretata pe de o parte din acest unghi ca o alianta fondata pe negativitatea relativa si pe de alta parte organizata prin negativitatea radicala. »

Cristina Calarasanu : Un alt punct important sunt organizatorii grupali. Complexul lui Oedip se regaseste printre ei ?

Massimiliano Sommantico : Didier Anzieu, in « Le groupe et l’inconscient » (Grupul si Inconstientul) identifica, referindu-se la teoria lui Spitz asupra succesiunii organizatorilor psihici in viata psihica a copilului, organizatorii psihici in viata psihica a grupului. Primul organizator este fantasma individuala, conform ipotezei in care ea « vizeaza sa constituie un aparat psihic grupal plecand de la un aparat psihic individual », dar ea poate deveni si un dezorganizator « in functie de natura si masivitatea angoasei cu care este in relatie »; al doilea organizator este imago-ul, « care tinde sa asigure grupului o stare de echilibru intre tendinta isomorfica si cea homomorfica », tendinte descrise de R. Kaes; al treilea organizator sunt fantasmele originare, prin care « tendinta la homomorfie contrabalanseaza mai mult tendinta la isomorfie ». Raportat la Oedipe, acesta este un organizator adevarat pentru grupul familial, dar pentru grupul in general este un pseudo-organizator: in grup, intr-adevar, este vorba « de un pseudo-Oedip defensiv contra regresiei eului si regresiei pregenitale » pentru ca « face un grup » este pentru unii o modalitate de a-si construi o fatada de pseudo-oedipificare. » In teoria propusa de Anzieu, doar familia poate oferi subiectului accesul la organizarea oedipiana. Urmarind aceasta linie a gandirii, A. Ruffiot a putut defini organizatorii psihici ai grupului familial (iluzia grupala, imago, fantasme originare) si A. Eiguer a putut defini organizatorii de cuplu (alegerea partenerului, Sine conjugal, interfantasmatizare). Revenind la teoria lui Anzieu, in a 3-a editie a « Le groupe et l’inconscient », el adauga ca posibila ipoteza unui ultim organizator grupal, imaginea propriului corp, sugerata de R. Kaës si R. Gori si pe care il gandeste ca si pseudo-organizator si ca raspuns « visului nostalgic al unei uniuni simbolice intre membrii grupului intr-o matrice materna primitiva », dar si ca o necesitate din partea aparatului psihic grupal de « a-si constitui un invelis care sa il contina, sa il delimiteze, sa il protejeze si sa permita schimburi cu exteriorul. »

Cristina Calarasanu: Ce se intampla cu inconstientul individual in clinica psihanalitica grupala? Care este rolul sau in travaliul grupal?

Massimiliano Sommantico : Inconstientul individual isi face inevitabil simtita prezenta cand avem de-a face cu o situatie grupala. Plecand de la intalnirea - sau mai bine zis incrucisarea si acordajul – fantasmele individuale vin si formeaza, structureaza o interfantasmatizare grupala, ca o neo-realitate psihica. Dar ma gandesc de asemenea si la notiunea de « functie forica » avansata de R. Kaes, prin care un subiect din grup devine portavoce a grupului insusi in ansamblul sau, procesul fiind orientat de aceasta formatiune individuala ca expresie a unei realitati psihice comune si impartasite. In acest sens, cred ca atunci cand lucram cu ansambluri plurisubiective, intepretarile noastre sunt adresate acestei realitati psihice a ansamblului si nu subiectilor care il formeaza. Visul unui subiect in grup, ca si un simptom sau un lapsus, sunt lucrate si interpretate ca expresie a functionarii inconstiente a grupului, a interfantasmatizarii sale. Acesta este nivelul la care lucram cu ansambluri umane ca si psihoterapeuti psihanalitici, chiar daca transformarile care se produc in realitatea psihica grupala au fara indoiala repercursiuni si asupra subiectilor care formeaza acest ansamblu. Cum spune R. Kaes intr-un articol recent, avem de-a face cu o psihopatologie a legaturii care « descrie si interpreteaza disfunctii specifice si o suferinta care poate si trebuie raportata la caracteristicile psihice ale legaturii subiectilor sai constituanti, si nu doar la caracteristicile lor individuale. Suntem astfel pusi sa lucram cu paradoxul unei psihopatologii a legaturii care nu implica in mod necesar o psihopatologie a subiectilor constituanti. »

Cristina Calarasanu : Eul Piele este conceptul central al unei opere foarte bogate. Vorbiti-ne va rog despre trecerea de la Eul Piele la Eul Ganditor.

Massimiliano Sommantico : Asa cum spune D. Anzieu, incepand cu articolul din 1974 « La peau: du plaisir à la pensée » (Pielea: de la placere la gandire), «toate mecanismele gandirii sunt dobandite sprijinindu-se pe o functie biologica (cand aceasta este sursa a placerii) si prin figurarea metaforica si metonimica a acestei functii. » Aceasta functie este cea a pielii si a placerii – precum si a neplacerii in patologie – pe care ea o provoaca in schimburile primare intre bebelus si mama. Si pornind de aici putem incepe sa vedem trecerea de la Eul Piele la Eul Ganditor. Aceasta trecere, intr-adevar, poate fi inteleasa ca referindu-se la extensia functiilor Eului Piele la Eul Ganditor, mereu sprijinindu-se pe ideea majora ca « gandirea tinde sa organizeze gandurile prin schema corporala. » A gandi psihanalitic aceasta activitate psihica elaborata semnifica atunci a intelege lungul drum care a plecat de la piele, si prin Eu a condus la gandire. Putem intelege cum gandirea are sarcina de a da consistenta si de a contine gandurile, da a le da viata in raport cu afectul, de a produce o inscriere a lor in aparatul psihic, de a le organiza « in sisteme de corespondenta, concordanta, convergenta, proportie, categorizare, clarificare », de a le face sa circule intre Eu si alte persoane si instante, de a reinvia energia psihica necesara gandirii, de « a gasi un echilibru intre placerea de a gandi si gandirea placerii » Pentru a incheia, amintesc ca in aceasta evolutie Anzieu a decis sa retraga cea de-a noua functie (toxica sau auto-imuna) din lista pentru a o consemna categoria « travaliului negativului », repunand astfel in discutie gandirea propriei opere. Cristina Calarasanu : Cum vedeti contributia lui D. Anzieu in clinica de cuplu si familie pe care ati intlanit-o ? Massimiliano Sommantico : Asa cum am spus deja, tocmai teoretizarea lui Anzieu asupra grupului ca si cea a lui Kaes au permis psihanalistilor interesati de cuplu si familie sa propuna o teorie grupalista a functionarii psihice de cuplu si familie. Pentru a analiza cateva concepte pe care analistii de cuplu si familie le-au extras din opera lui Anzieu, am sa incep prin a ma referi la notiunea de iluzie grupala, ca moment constitutiv al vietii de grup. Plecand de aici putem gandi iluzia gemelara sau duala ca moment fondator al realitatii psihice a cuplului; o iluzie prin care frontierele celor doua Euri ale partenerilor se darama pentru a crea o piele comuna si continatoare a acestei neo-realitati psihice comune si impartasite si care constituie un concept util fundamental pentru intelegerea intalnirii amoroase. Este ceea ce a condus la a lua in considerare studiul functiilor Eului Piele in cuplu (1986) sau extensia notiunii de Eu Piele la familie (1993). Apoi, plecand de la notiunea de invelis grupal, un invelis care contine identitatile individuale ale membrilor si o parte a identitatii comune, care delimiteaza si determina spatiul psihic al grupului, care contine subiectii si legaturile care ii unesc, care participa la viata psihica a grupului, care serveste drept bariera de protectie si filtru al schimburilor, si care participa la travaliul de elaborare, de transformare si de simbolizare specifica a fiecarui aparat psihic grupal, un autor precum D. Houzel a putut gandi invelisul familial pentru a descrie procesele de stabilizare interne ale familiei. Acest invelis poate fi definit ca o structura care asigura succesiunea si diferentierea generatiilor, garanteaza complementaritatea functiilor materne si paterne si constituirea identitatii de baza si sexuale a copilului, continand ansamblul membrilor grupului familial prin impartirea unui sentiment de apartenenta care ii reuneste. Dar ma gandesc de asemenea la extensia notiunii de invelis psihic la situatiile plurisubiective de cuplu si familie. Putem aminti in acest sens, lucrarile lui E. Granjon asupra « invelisului genealogic familial », gandit ca interfata, structura intermediara intre genealogic si grupal cu rol de organizator in transmiterea psihica in familie. Reluand teoria lui Anzieu asupra celor doua membrane ale invelisului psihic, autoarea ne propune idea ca filtrul serveste drept loc de « stocare a negativului transmiterii », protejand grupul familial de « avalansa transgenerationala », asa cum pelicula-interfata este membrana unde se vor inscrie « cele ce au sens ». printre altele, aceste « functii de interfata » ale invelisului genealogic sunt strans legate de ritualurile familiale de intalnire si separare, care permit articularea trecutului si prezentului, deci inscrierea subiectului din grupul familial intr-o istorie comuna si impartasita.. De asemenea, modelul continator al invelisului psihic poate fi gandit ca una din bazele teoriei despre spatiul oniric grupal, al cuplului si familiei, plecand de la definitia unui « invelis al visului » care dupa Anzieu, ar indeplini functia de sac continator, de bariera de protectie si de membrana activa si transformatoare a elementelor care il traverseaza. Un invelis care va reconstrui invelisul psihic, datorita faptului ca visul va reface dezordinea pe care starea de veghe a produs-o Eului Piele. In acest sens, visul, pe langa functiile sale individuale si intrapsihice pe care le indeplineste, exprima organizarea si functionarea spatiului intersubiectiv si contine urmele a ceea ce nu a lasat reprezentari in psyche-ul subiectilor ansamblului care vor sa se inscrie in spatiul psihic al aparatului psihic grupal-familial. Onirismul familial permite de asemenea recontinerea in spatiul psihic familial a « trairilor fara urme », ne-simbolizate si ne-gandite, care se manifesta ca un « afect pur » (Ruffiot). Putem spune lucruri asemanatoare si in raport cu cadrul psihanalizei de cuplu, acolo unde visul, povestirea sa ca si asociatiile in jurul sau, interactioneaza in dimensiunea intersubiectiva ca expresie a unei trairi nu doar individuale, de unde ideea visatorului ca un purtator de cuvant al cuplului sau familiei. Ceea ce se va produce este o constructie comuna si impartasita de ansamblul-cuplu si care dobandeste sens in interiorul acestui cadru particular si intr-un moment specific procesului terapeutic.

Cristina Calarasanu : Este inca valabila expresia « un psihanalist actual » ? Ce ne ramane in urma gandirii lui Anzieu ?

Massimiliano Semmantico : Sunt convins ca pentru Didier Anzieu, in pofida decesului sau, este inca valabila expresia « un psihanalist actual ». Ma gandesc la ceea ce a scris in articolul deja citat « La psychanalyse encore » : « un travaliu de tip psihanalitic se va face acolo unde apare inconstientul: ridicat, asezat sau intins; individual, in grup sau in familie; in timpul sedintei, in fata usii, pe patul unui spital etc: peste tot unde un subiect poate vorbi despre angoasele si fantasmele sale, iar cineva le va intelege si i le va putea reda». Sunt convins ca aceasta afirmatie este inca valabila si ca in acelasi timp ea reprezinta fundamentul enorm al intelegerii sale. Unul dintre elementele, care dupa parerea mea, ne ramane, unul dintre cele mai vii, din gandirea lui Anzieu, este individuarea, una din sarcinile principale ale psihanalistului, adica « a gasi un raspuns psihanalitic disconfortului omului in societatea actuala ». De aceea cred ca notiunele de Eu Piele, invelis psihic sau de semnificanti formali reprezinta o contributie inca actuala si indispensabila pentru intelegerea formelor suferintei narcisice sau starilor limita care caracterizeaza clinica inviduala contemporana. De altfel, contributia lui Anzieu asupra intelegerii psihanalitice a functionarii psihice grupale, asa cum au fost largite si aprofundate si de R. Kaes, raman instrumente teoretice si clinice absolut indispensabile pentru patologia intersubiectiva care caracterizeaza clinica actuala a ansamblurilor umane: cupluri, familii, grupuri, institutii, societati.