<%@LANGUAGE="JAVASCRIPT" CODEPAGE="65001"%> Asociatia Romana de Psihanaliza Legaturilor de Familie si Grup "Enrique Pichon Riviere"
 
 
 

DESPRE ASOCIATIE

 

 

Transmiterea suferintei transgenerationale in legatura, in perioada comunista in familiile romane si “efractia continatorilor intim, privat, public” - Ilinca Petrescu, Carmen Damian

Padova Padova
pentru a vedea fotografiile fa click pe ele


 
 

CUPRINS

Introducere
Capitolul 1: Legatura, portavoce, grup intern
Capitolul 2: Transmiterea familiala, din timpul perioadei comuniste, pana in prezent
Capitolul 3: Efractia continatorului intim. Analiza filmului “4 luni, 3saptamani si 2zile”
Capitolul 4: Efractia continatorului privat
Capitolul 5: Efractia continatorului public
Capitolul 6: Reziduurile sistemului totalitar si demersul reparator familial post-comunist
Concluzii

Introducere

Prin lucrarea de fata dorim sa prezentam influenta regimului comunist asupra familiilor romane. Sprijinindu-ne pe conceptele lui Enrique Pichon Riviere, R. Kaes, P. Benghozi, S. Tisseron, vom arata prin viniete clinice si analiza de film modalitatile prin care regimul a incercat sa distruga prin «efractie continatorul intim, privat si public » (Pierre Benghozi, 2010). De asemenea, vom analiza modalitatile de transmitere familiala pentru a vedea ce si cum anume s-a transmis de-a lungul generatiilor si cum au ajuns aceste obiecte brute la familiile din ziua de astazi care vin la psihoterapeutii de familie. Vom analiza de asemenea familiile actuale si demersul lor terapeutic reparator, observand porta-vocea si simptomele care le aduc in terapie. 

Capitolul 1: Legatura, portavoce, grup intern.

Pentru a putea aprofunda analiza suferintei familiale in perioada comunista este nevoie sa descriem cateva concepte ale psihanalizei de familie de care ne-am folosit pentru a intelege si descrie travaliul familial.

Conceptul de legatura a fost descris si definit de Enrique Pichon Riviere, plecand de la teoria relatiei de obiect a lui Melanie Klein pe care o estimeaza ca fiind instinctiva, limitata la intrapsihic si ignorand locul celuilalt in constructia psihismului. Pe de alta parte, psihologii sociali americani privilegiaza structura socialului si influenta sa asupra individului dar nu iau in considerare existenta inconstientului (Jaitin, 2006).
Iata cum defineste legatura in prefata cartii sale (Pichon Riviere, 1975):

« Investigarea psihanalitica a acestei lumi interne m-a condus sa largesc concetul de relatie de obiect, formuland notiunea de legatura. O definesc pe aceasta ca pe o structura complexa care contine un subiect, un obiect si inter-relatia lor mutuala cu procese de comunicare si invatare. Aceste relatii intersubiective se stabilesc pe baza  « nevoilor », fundament si motivatie a legaturii. Aceste nevoi au o nuanta si o intensitate particulare in care intervine fantasma inconstienta. Orice legatura implica existenta unui emitator si a unui receptor, a unui cod si a unui decodaj al mesajelor. » (Se refera la comunicarea inconstienta).

Notiunea de grup intern a fost inspirata de conceptul lui Melanie Klein de "lume interna" terifianta, locuita de obiecte partiale sau totale. Acestor obiecte le sunt asociate diferite stari, senzatii, atitudini care vor functiona ca fantasme inconstiente. Lumea interna a lui M.Klein prezinta fantasmele unei mame devorante si devorate, a combinarii diferitelor parti ale corpului sau a imaginilor parintilor (M. Klein, 1931 in R. Jaitin, 2006).

Iata cum defineste E. Pichon Riviere grupul intern: « Viata mentala inconstienta este rezultatul interactiunii intre obiectele interne (grup intern) in permanente relatii dialectice cu obiectele lumii exterioare. Acest ansamblu de relatii internalizate suporta actiunea mecanismelor si tehnicilor defensive si constituie grupul intern care, cu relatiile sale ajunge sa constituie continutul fantasmei inconstiente. » (op. cit., p. 172) Grupul intern va fi atunci scena dramatica a fantasmelor inconstiente care apar din raporturile interiorizate, fantasmate, din reprezentarile grupului real. Plecand de la conceptia sa despre grupul intern va defini terapia familiala : « Terapia familiala consista din a detecta structura si dinamica grupului intern adica reprezentarea pe care pacientul o are despre grupul sau real. » (Pichon Rivière, 1965-1966, p. 203,R.Jaitin, 2006)

Conceptul de porta-voce a fost introdus de E. Pichon Riviere in contextul activitatii sale la spitalul psihiatric Borda, la Buenos Aires, unde a lucrat cu pacienti psihotici si cu maladii psihosomatice. Acest concept se inscrie in teoria depozitului si a depozitarului. Astfel, pacientul porta-voce reprezinta depozitarul in care se depune un depozit (fantasmele si angoasele primitive ale familiei, tensiunile, suferinta). Porta-vocea prezinta atat o dimensiune individuala cat si una grupala a dramei familiale: el enunta o drama prin istoria sa personala, a suferintei, a simptomului pe care il traieste si releva astfel implicitul grupal. Porta-vocea s-a imbolnavit datorita "depozitului masiv de situatii de nesiguranta si datorita luarii in grija a pierderilor traite sau fantasmate de grupul sau imediat si familial." (R. Jaitin, 2006).

Capitolul 2: Transmiterea familiala, din timpul perioadei comuniste, pana in prezent.

In cadrul familiei, mostenirea trecutului conditioneaza si structureaza grupul familial, dar de asemenea participa (sau perturba) si organizeaza (sau dezorganizeaza) viata sa psihica prezenta si constructia viitorului fiecaruia si a ansamblului (E. Granjon, 2005).

Legaturile care tin impreuna membrii acestui grup sunt constituite plecand de la reprezentari, investitii si renuntari care ii “sigileaza” pe parteneri prin contracte si pacturi inconstiente, tacite si impartasite. Fiecare aduce, exporta si importa anumite parti psihice care se transforma, facand din grupul familial o baza comuna si impartasite, care hraneste si este hranita de psyche-urile individuale si mostenirile lor, in respectul pactului fondator, “cutia Pandorei”, cum il mai denumeste Granjon.

Astfel, familia este genealogica, grupala si subiectivanta.
Este genealogica deoarece asigura continuitatea vietii biologice si psihice.
Este grupala: grupul familial corespunde unui aparat de legaturi care conecteaza, articuleaza si organizeaza, gratie aliantelor inconstiente, diferitele spatii psihice, individuale si comune, intr-un “invelis psihic”, adevarata piele a grupului, in vederea unei unitati, in ciuda diferentelor, a despartilor si a proiectelor comune (E. Granjon, 2005).

Familia este subiectivanta in masura in care, in cadrul legaturilor si a spatiului psihic grupal se transforma si se formeaza elemente psihice din care fiecare isi ia ce are nevoie pentru dezvoltarea si evolutia sa; de fapt, grupul familial este constituent al inconstientului; familia este sursa psyche-urilor singulare (E. Granjon, 2005).

In aceasta tesatura si nor de spatii psihice diferite si eterogene, al partilor si al ansamblului, gratie acestui “aparat de legaturi”, spatiul psihic familial si invelisul sau isi definesc si isi organizeaza propria identitate si temporalitate. Aceasta reprezinta complexitatea si specificitatea grupului familial. Coeziunea sa si articularea spatiilor psihice singulare si plurale dar si gestiunea mostenirii si a transmiterii, corespund functiilor esentiale ale grupului familial.
A fi subiect al unui grup familial conditioneaza si preceda subiectivitatea singulara a copilului, care se fondeaza plecand de la ceea ce este transmis si al carui mostenitor este. Astfel, chestiunea continuitatii, a transmisiei si a maturarii psihice este la baza oricarui proiect familial. In grupul familial, fiecare este constituant al lagaturilor si este constituit de acestea.

Una din functiile esentiale centrale ale aparatului psihic familial este deci gestiunea si transmiterea vietii psihice. Grupul familial se bazeaza si se construieste pe o mostenire psihica ce se mosteneste si se transmite. Transmiterea de la o generatie la alta este una din functiile esentiale ale familiei, indiferent de compozitia sa, inscriind-o astfel si inscriind pe fiecare din filiatie la originea unui sentiment de aparenenta si de identitate a subiectului singular (E. Granjon, 2005).

Ceea ce se transmite de la unii la altii si de la o generatie la altele poate fi spus, povestit, reprezentat (povesti, romane, legende, mituri) si constituie modalitatea intergenerationala de transmitere psihica. Adica ceea ce se transmite poate fi simbolizat de transmitatori si gandit de mostenitori. Dar ceea ce este transmis este si mai ales ceea ce lipseste, nu poate fi spus si nu a fost inscris. Pentru a putea fi primit, obiectul mesajului transmis trebuie sa poata fi integrat in psyche-ul mostenitor iar daca nu poate fi integrat, se va impune in cautarea unui travaliu neterminat sau impiedicat. Pentru fiecare generatie, a mosteni corespunde lui a-si da seama sau a se apara de ceva ce ii apartine si care ii este strain (E. Granjon, 2005).

Aceasta sarcina si aceasta munca fac legatura intre generatii si subiecti inscriindu-i pe fiecare intr-o continuitate si o diferentiere. Astfel, fiecare are partea sa de mostenire si resturile inaccesibile si de negandit ale trecutului fac legatura intre generatii si se impun grupului familial (E. Granjon, 2005).
E. Granjon spune ca legatura familiala este atat locul memoriei transgenerationale cat si locul travaliului memoriei familiale, favorizand formarea “figurilor de memorie” care fiind puse pe scena intersubiectivitatii pot fi luate in travaliul reprezentarii.

2.1. Secretele familiale
Orice secret familial, in pofida oricaror "excelente" intentii care il ghideaza, este intotdeauna simtit ca o violenta de catre copil. O violenta pe care nu o va uita niciodata si care va cantari greu in viata sa psihica si in consecinta asupra vietii sale profesionale, amoroase si sociale. In fata acestei violente copilul si apoi adultul carre devine va putea incerca sa se protejeze: una din maniere este sa isi fabrice propriile secrete din care ii va exclude pe altii.

Anumite secrete ascund probleme particulare pentru viata de adult si pot produce efectele abia atunci cand copiii devin adulti. Situatiile cele mai grave sunt in acele cazuri unde este ascunsa existenta secretului dar si continutul lui. Atunci cand un eveniment colectiv nu este tradus simbolic intr-un grup, este foarte dificil descendentilor subiectilor implicati in acest eveniment, nascuti in acest grup, sa gandeasca ceea ce li s-a intamplat parintilor si bunicilor. Acesti descendenti sunt confruntati in fiecare familie cu o opacitate a memoriei familiale si care este traita ca fiind inconjurata de interdictia de a intelege. O cunoastere a evenimentului respectiv le-ar arata ca este vorba mai degraba de o carenta la nivel colectiv de cuvinte necesare pentru a delimita compozitia evenimentului decat de o interdictie. Multi parinti refuza sa vorbeasca de evenimente colective, multe din ele petrecute cu ocazia razboiului deoarece sunt prea bulversati pentru a-si gasi cuvintele. Intr- un mare numar de familii, dupa razboi, o liniste dramatica si nelinistitoare pentru noile generatii s-a instalat deoarece experientele traite in acea perioada nu au primit nici o formulare colectiva si numerosi parinti pastrau tacerea referitoare la evenimentele politice. Astfel, nu doar statul era lovit de amnezie ci si un numar mare de familii (S. Tisseron, 1999).

"nu doar ca secretele la nivelul natiunilor se supun acelorasi mecanisme ca secretele la scala familiala, dar se intaresc reciproc. Fiecare familie dintr-o tara unde membrii sunt purtatorii unui clivaj referitor la un eveniment dureros, transmit acest clivaj copiilor. Acestia devin atunci prizonieri, in fidelitatea lor fata de familie, clivajelor carora parintii lor sunt victime. Ei intretin aceste clivaje ca o forma de fidelitate familiala fara sa isi dea seama ca este o forma de supunere la o ordine sociala care a fost mai intai impusa parintilor lor si sub efectul careia acestia au ajuns sa isi cliveze personalitatea." (S. Tisseron, 1999)

Exista trei origini ale secretelor de familie:
- evenimentele tinute secrete pentru ca incalca ordinea sociala
- cele care sunt ascunse datorita rusinii care le insoteste
- evenimente traite de un parinte si care au provocat o angoasa atat de mare incat nu poate vorbi despre asta.
Cel care tine tacerea asupra unui eveniment are o organizare psihica caracteristica secretului. Parintii care nu vorbesc despre un eveniment din trectutul lor au o singura motivatie: de a proteja copilul (S. Tisseron, 1999).

 Capitolul 3: Efractia continatorului intim. Analiza filmului "4 luni, 3 saptamani si 2 zile"

"Negativitatea nu poate fi absorbita, resorbita, transformata de legatura si prin travaliul psihic. In acelasi fel, gandirea nu poate gandi decat o parte a negativitatii pe care se sprijina. Un rest ireductibil subzista iar daca nu se poate figura prin imagini sau reprezenta prin gandire, emerge ca act sau enigma in real." (R. Kaes, 2009)

In filmul "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", legatura celor doua colege de camin se cladeste pe pactul denegativ. Filmul reda atat efractia continatorului intim in perioada comunista in Romania, dar si modul in care se construieste pactul denegativ si secretul, care este in stransa legatura cu acesta.
In anul 1966 Ceausescu emite un decret prin care se interziceau avorturile. Pedeapsa pentru avort era inchisoarea, doctorul care l-a realizat primind o sentinta mai mare decat femeia care a avortat. Avorturile au continuat dar ilegal, in conditii insalubre, sute de mii de femei murind din cauza septicemiei, ramanand infirme sau nascand copii cu malformatii. Interzicerea avortului, impreuna cu controlalele ginecologice obligatorii la locul de munca si interzicerea contraceptiei reprezinta in opinia noastra modalitati de efractie a continatorului intim. P. Benghozi intelege prin efractie "o atingere a unor elemente narcisice fondatoare ale subiectului in situatii de violenta familiala, institutionala si atac al legaturii sociale.". El afirma in continuare ca "orice efractie a teritoriului intimului trimite la o intruziune a corpului si deci la un viol." Efractia si violenta in consecinta constau in interzicerea controlului asupra propriului corp si a publicizarii corpului. Intimul nu mai era intim, era public (controalele ginecologice din institutii).

Corpul nu mai era deci al femeii, era a statului, care putea dispune de el dupa bunul plac. Femeia devenea astfel o masina de facut copii care sa munceasca pentru Stat. Ce poate fi mai alienant pentru un om decat interzicerea controlului si a legaturii cu propriul corp? Ce s-a transmis de la mame catre acesti copii nascuti desi nu au fost doriti? Nascuti doar fizic, din trupul lor dar nedoriti, ne-fantasmati? Nu putem spune ca functia parentala a lipsit in timpul sarcinii? Cine i-a investit pe acesti copii? Am putea afirma ca nu erau din punct de vedere psihic copiii parintilor ci copiii statului, copiii dictatorului. Iar acesti copii isi vor ucide "Tatal" 23 de ani mai tarziu, la Revolutia din 1989, unde intregul pluton de executie era format din copii nascuti dupa decretul din 1966, asa-zisii "decretei". 

Revenind la film, putem spune ca actul ilegal de a intrerupe sarcina are drept urmare un pact denegativ de obligatie, asa cum descrie Kaes (2009): «Operatiile psihice care suscit negativitatea de obligatie au ca scop pastrarea unui interes major al organizarii psihice, aceea a subiectului insusi si cea a subiectilor de care este legat printr-un interes major.» Fetele sunt legate una de cealalta si de persoana care face avortul printr-un pact denegativ si printr-un secret. Secretul se refera la intreruperea de sarcina. Este un secret al celor trei, stiut doar de ei, existenta sa datorandu-se interdictiei de a avorta. Este un secret la nivel social sa spunem. In cazul in care s-ar fi aflat, toti 3 ar fi intrat la inchisoare. Mai exista insa ceva ce ii leaga pe toti trei: actele sexuale cu cele 2 fete, in schimbul avortului. Discutia dintre cei trei, despre plata avortului este plina de ne-spus, de aluzii sexuale. Fetele vor sa ofere bani, barbatul cere sa se culce cu ele, luand apoi si banii. Acesta este un moment despre care nu se mai vorbeste in continuare. Constituie un pact denegativ care le leaga pe fete una de cealalta si declanseaza o fantasma de prostitutie: ele isi ofera corpul pentru a "cumpara" un avort. Moneda este aici sexualitatea. Aici apare negativitatea din obligatie: fetele nu pot vorbi despre ce s-a intamplat, nici barbatul nu poate cere manifest aceasta plata, continutul traumatic este refulat, tocmai pentru a face posibil scopul manifest: avortul.

Kaes spune in continuare: « Operatiile psihice care specifica aceasta forma de negativitate se apleaca fie asupra unei reprezentari inadmisibile – ea trebuie refulata – fie asupra unei perceptii inacceptabile de o instanta a aparatului psihic – ea trebuie negata, dezavuata, respinsa sau forclusa. […] notiunea de obligatie subliniaza totodata constrangerea care se exercita asupra aparatului psihic pentru care astfel de operatii sunt efectuate si legatura care se stabilese in consecinta intre acestea si interesele intrapsihice si interpsihice astfel pastrate. »

Astfel, relatiile sexuale cu barbatul care declanseaza avortul vor fi puse sub semnul negativitatii deoarece sunt inacceptabile pentru instanta Supraeului si in acelasi timp le vor lega pe fete, le vor constrange datorita obligatiei pe care o au, de a realiza avortul. Este in acelasi timp avortul fizic, al fatului si avortul lor psihic, avortul sexualitatii lor pe care o ofera la schimb pentru avortul real, manifest.

Filmul se termina cu "pecetluirea" pactului denegativ: colega Gabitei, Otilia, a trebuit sa ia fatul avortat de aceasta si sa "scape" de el. Il duce intr-un bloc de zece etaje si ii da drumul pe ghena. Gabita isi doreste sa il fi ingropat si la sfarsitul filmului o intreaba "L-ai ingropat, nu?" iar Otilia ii spune "Gabita, promite-mi ca nu o sa mai vorbim niciodata despre asta."

Dupa cum spune Kaes, pentru ca legatura lor sa poata continua, aceasta refulare (atat a avortului dar si a secretului ingroparii copilului) a pactului de negativ prin obligatie era necesara.

Capitolul 4: Efractia continatorului privat

Eiguer introduce doua notiuni, “inconsitentul casei” si “habitatul interior” de care ne vom folosi pentru a explica influenta asupra familiei a demolarii caselor si a stramutarii oamenilor in timpul dictaturii comuniste. Vom pleca de la premisa ca aceasta stramutare si demolare reprezinta o violenta fundamentala si  o efractie a continatorului privat si vom analiza procesul de doliu dupa casele pierdute.

Eiguer face o paralela intre casa pe care o locuim si propriul corp. El afirma ca reusim sa locuim si sa ne investim casa deoarece reusim sa ne investim corpul, iar legaturile dintre diferite parti ale organismului nostru sunt figurate si in propriul psihism. Adaugand la asta reprezentarea casei din copilarie, cu oamenii care au populat-o si obiectele care ii apartineau dar mai ales sentimentele pe care le traim cand ne gandim la ea, Eiguer a creat conceptul de “habitat interior”.

Habitatul interior propriu se acordeaza cu cel al celorlalti membri ai familiei, devenind astfel grupal si facand posibila investirea comuna a spatiului locuit.  El devine astfel un spatiu familial al interfantasmarii, fiecare contribuind prin fantasmele proprii la teserea mitului familial. Analizand impartirea camerelor, a rolurilor atribuite fiecarei parti a casei ne dam seama cine ce statut are in casa, cine este porta-vocea, tapul ispasitor, in fine, ne dam seama de functionarea familiala. Felul in care este locuita casa reflecta felul in care este locuit “corpul familial”. (Eiguer, 2006) Acelasi lucru il putem spune si despre “extensiile” casei: curtea, bolta de vita, animalele, copacii. Acestea sunt elemente care fac si ele parte din casa si din habitatul interior si pot reprezenta simboluri ale familiei asociate cu diferite momente sau capitole ale romanului familial: de exemplu via sub care familia statea de vorba dupa-amiezele, nucul sub care s-au adapostit toti cand a fost cutremurul din 1977.

Eiguer descrie cele cinci functii ale habitatului interior:
1. Continere (delimiteaza si ofera sprijin membrilor familiei)
2. Identificare (contribuie la dezvoltarea sentimentului de apartenenta)
3. Continuitate istorica (martor al semnelor memoriei care constiuite legatura: urme preistorice inconjurate de rusine si mister)
4. Creatoare
5. Estetica (Eiguer, 2006)

In timpul perioadei comuniste taranii au fost stramutati la oras deoarece se urmarea industrializarea tarii si implicit urbanizarea. Acest proces se numea sistematizare si se urmarea ca pe toata harta tarii fabricile sa fie asezate cat mai uniform. (Wikipedia/Sistematizare)

Stramutarea taranilor la oras, repartitiile si demolarea caselor au constituit o violenta la adresa familiei, a habitatului interior si o efractie in continatorul privat al familiei. Oamenilor li se lua casa, taind legatura lor cu pamantul si mutandu-se in blocuri care aratau si erau constituite identic. Astfel, individualitatea locuintei si prin extensie, a habitatului interior, era abolita. Poate din acest motiv familiile actuale au inca tendinta de a acumula obiecte in apartamentul de bloc. Obiectele aduse de la casa reprezentau prelungirea casei  in apartamentul de bloc sau crearea unei legaturi intre identitatea de la casa si cea de la bloc. Ca si cum familia ar fi spus: “Suntem tot noi cei care locuim aici pentru ca ne aducem masa de la strabunica, sifonierul, etc." Obiecte-simbol care le garantau identitatea si constituiau o aparare in fata angoasei de dezintegrare familiala si individuala. Din aceasta cauza apartamentele au devenit si sunt in continuare foarte aglomerate cu obiecte care pastreaza legatura cu Casa. Ne-am putea gandi la aceasta acumulare de obiecte ca la un doliu patologic dupa Casa, ca la o imposibilitate de retragere a libidoului din legatura cu acea Casa originara si investirea noului apartament.

Dar cum putem face doliu dupa o efractie in continator, efractie ce implica automat violenta, trauma si inmarmurire? Ajungem aici la efractie, asa cum o descrie P. Benghozi: « Efractia este un cuvant derivat din latina effractus, care inseamna a sparge. Imaginea o reprezinta intruziunea, ca de exemplu intr-o spargere. Intr-o perspectiva psihodinamica, conceptul de efractie ne invita sa ne gandim la o spatializare a psihicului. Violenta este intotdeauna o efractie, o intruziune destructiva a teritoriului intimului, privatului, publicului, o efractie care atinge integritatea celuilalt. » (Benghozi, 2010) Benghozi afirma in continuare: “Orice efractie a teritoriului privat are ecou in spargerea spatiului casei.” (Benghozi, 2010) Ce facem in momentul cand ni se sparge casa? Chemam politia. Dar daca tocmai politia ne-a spart casa? La nivelul instantelor psihice, nu mai exista Supraeu la nivel social. Devenind excesiv de tiranic, el nu mai avea in grija  protectia oamenilor ci devenea agresor. Sau mai curand cele doua se confundau: ura si iubirea se confundau, ca in fantasma dictatorului-pedofil? (V. Marinov, Conferinta "Trauma si istorie” la Universitatea Spiru Haret)

In ceea ce priveste repartitiile, acestea erau obligatorii pentru toata lumea: dupa terminarea facultatii, sau a scolii profesionale, oamenii erau repartizati in functie de nota (de la diploma?) undeva in tara. Astfel, familiile erau dezradacinate, nemaiexistand un sentiment de apartenenta la o familie de origine, la un loc, la o casa. Putem afirma ca aceste repartitii au repartizat o efractie la nivelul continatorului privat, au reprezentat un atac la legaturile familiale. Iata un exemplu clinic:

M si cu mama ei au venit timp de 3 sedinte. M era atunci o fetita de 10 ani, vesela si expansiva, dar care nu putea merge, vorbi, scrie ca un copil normal si care ramasese cumva fara autonomia specifica varstei sale. Intens investigata, dar fara un diagnostic clar pentru starea ei, M involua pe masura ce timpul trecea. Mama povesteste oarecum detasata emotional periplul ei medical/ clinic impreuna cu M :
„Pana la varsta de 4 ani a fost un copil absolut normal, era  printesa tuturor, era frumoasa, vesela, sanatoasa, spirituala, desteapta, stia cantece, povesti, poezii, de la 2-3 ani. Acum nu mai este decat o umbra a ceea ce a fost.” Imi intinde un CD cu fiica ei la o serbare, ca si dovada palpabila  a extremei ei tristeti”. Au urmat doua operatii consecutive ale lui M., la interval de 2 luni – prima de polipi (complicata cu o hemoragie) si hernie inghinala. Ulterior fetita a intrat la gradinita, la grupa pregatitoare pentru scoala, dar starea ei era de retragere, greutate. Mama: „prezenta spasmul hohotului de plans, sensibilitate si chiar opozitie fata de sarcini, neatentie, plangea la baie, incepuse sa se urateasca, sa nu mai fie asa vioaie, desteapta, spirituala, deosebita cum fusese pana atunci”. Treptat a acuzat dureri la picioare, mers din ce in ce mai greu, iar cu timpul regresia s-a observat la nivelul vorbirii, motilitatii mainilor, caracterizate acum de lentoare, pronuntie greoaie, usoara incapacitate de a –si retine saliva in gura.” Inceperea scolii si clasele primare au constituit o dezamagire pentru toti cei implicati.

M are tata, care e mult absent din cauza profesiei, este marinar, iar mama este educatoare de gradinita, ca si mama ei, bunica lui M; M are un frate mai mic cu 6 ani.

Experientele medicale au activat angoasele de moarte ale parintilor, ajungand la M. sub forma retragerii investitiei din copil.
Istoricul familial relatat de mama :

Mama povesteste ca aproximativ la aceeasi varsta ca si M, propria mama si-a inceput activitatea didactica: „Era educatoare intr-un sat foarte departat, pleca devreme, venea seara tarziu acasa, iar cand era vreme rea nu venea deloc. O vedeam putin. Trebuia sa munceasca si ea si tata, eram trei copii. Nu a putut obtine un post mai aproape de casa. Pe atunci repartitia locului de munca era obligatorie si sub semnul sanctiunii.  Eu si fratii mei mai mici stateam singuri in casa. Mai venea pe la noi o matusa, care ne dadea de mancare si care apoi pleca. Imi faceam lectiile singura. In clasa a 6 a am repetat clasa, am clacat.”
Nu am mai apucat sa exploram impreuna cu aceasta mama singuratatea si ecourile ei in interiorul unui copil. Observam o repetitie si o transmitere intergenerationala a unei separari. Mama mamei a fost transmisa prin repartitie sa lucreze intr-un sat indepartat rezultand abandonul copiilor.
In anul 1982 este demolat cartierul Uranus din Bucuresti pentru a se construi Casa Poporului, un edificiu foarte mare, (al doilea din lume ca marime dupa Pentagon), simbol al arhitecturii totalitare din perioada comunista. Toti oamenii au fost mutati din casele lor, acestea au fost demolate iar ei au fost mutati in apartamente de bloc. Oamenii vorbesc despre acel moment folosind expresia “ne-au demolat”, aratand astfel identificarea cu casa.

O mama vine pentru 3-4 consultatii cu fiica sa de clasa a saptea, spunand ca brusc nu se mai intelegea cu copiii de la scoala si nu mai invata. In prima sedinta se plange de fetita ei iar in a doua sedinta povesteste:
“Cand eram de varsta ei m-am mutat la alta scoala pentru ca s-a demolat scoala unde eram (cartierul Uranus). S-a demolat tot cartierul si casa in care stateam si scoala si ne-a impartit la alte scoli din apropiere. Copiii aia nu aveau nici o vina sa ne primeasca pe noi veniti asa buluc in clasa lor. Eram foarte jenata si fiindca nu imi gaseam hainele si lucrurile din pricina mutarii si eram ca niste amarati fata de ceilalti copii si nu m-am putut integra in scoala aia. Copiii mi se pareau rai dar acum imi dau seama ca nu erau. Noi ii invadaseram. Si nu aveam carti, caiete, ca nu le gaseam. A fost groaznic dar ciudat si ea (arata spre fata) a inceput sa nu se mai inteleaga cu copiii de la scoala, tot acum cand e intr-a saptea, desi ea nu s-a mutat nicaieri.”

Se observa senzatia de faramitare interioara pe care o traia aceasta mama. Clasa ei, grupul a fost spart iar ea a fost nevoita sa se mute la alta scoala. Discursul sau ne da senzatia unui refugiu: “eram ca niste amarati”, “si nu aveam carti, caiete, ca nu le gaseam”.  Simptomul pe care fiica ei il prezinta la varsta pe care o avea si mama ei are rolul de a-i re-aminti mamei de acel moment tocmai pentru a fi capabila sa si-l reaminteasca, sa il aduca in plan constient si sa produca o reparatie. Acest fenomen de repetare de catre un copil al unui eveniment resimtit de catre parintele sau la varsta pe care o avea parintele la momentul respectiv, despre care nu s-a vorbit, care a fost tinut secret, poarta numele de “sindrom aniversar.” (Schutzenberger, 1998)

Capitolul 5: Efractia continatorului public

Ne propunem sa descriem in continuare efractia asupra continatorului public in timpul perioadei comuniste. Continatorul public /comunitar structureaza identitatea de apartenenta a fiecaruia. Pe el se sprijina aparatul psihic individual si deci functiile psihice, capacitatea de transformare a senzatiilor traite, mentalizarea, capacitatea de a gandi a fiecaruia, sentimentul de unitate existentiala. (Benghozi, 2010)

In timpul perioadei comuniste, violenta, aceasta efractie a continatorului social s-a produs sub forma interdictiei, in special a interdictiei de a gandi si a oprimarii religiei si a ritualurilor religioase. Astfel, au fost inchise facultatile de psihologie si filosofie si au fost interzise practicile care vizau autocunoasterea, inclusiv yoga, meditatia si artele martiale.

In ceea ce priveste oprimarea religiei, doctrina comunista era prin definitie atee, iar oamenilor li se spunea ca nu exista Dumnezeu si ca ritualurile religioase sunt barbare si primitive. Intre 1968 si 1989 au fost daramate mai multe biserici construite in sec. XVI-XVIII deoace stateau in calea sistematizarii si a centrului civic imaginat de Ceausescu si a Casei Poporului (“Document- Bisericile demolate de Ceausescu”, Youtube). Demolarea bisericilor a lasat un gust foarte amar in sufletele romanilor deoarece a reprezentat o violenta asupra credintei lor, a culturii si a istoriei. Multe biserici erau ctitorite de domnitori romani iar demolarea a reprezentat in opinia noastra o incercare de stergere a religiei si a credintei in Dumnezeu si a posibilitatii de fantasmare.

Sarbatorile religioase erau oprimate. Nu erau interzise, ci erau privite cu dispret de catre Regim si descurajate. Craciunul si Pastele nu se sarbatoreau in mod "public", social, ci erau sarbatori familiale. Pentru regim nu exista sarbatoarea de Craciun, ci se sarbatorea " Anul Nou", iar Mos Craciun fusese inlocuit de Mos Gerila. Familiile insa sarbatoreau Craciunul, cu atat mai mult cu cat era privit cu dezaprobare de catre partizanii Regimului. Sentimentul de apartenenta la traditie, grupul familial si coeziunea lui tineau in viata sarbatorile. Era ca si cum daca familiile nu ar fi serbat Craciunul, acesta s-ar fi pierdut, deoarece el nu mai exista la nivel social si trebuia tinut in viata de catre psyche-ul familial. Discrepanta dintre ceea ce era acceptat social si traditia familiala cu propriile obiceiuri, mituri, roman familial putea fi atat de mare incat oamenii ajunsesera sa se dedubleze, ca a doua lor natura. Adesea copiilor li se spunea acasa sa nu mai zica nicaieri ce auzeau vorbindu-se in familie, de unde si expresia romaneasca " a da din casa", cu sensul de a spune un secret familial. Oamenii erau speriati de informatorii securitatii, ochii si urechile  regimului comunist, care urmareau si ii supravegheau pe oameni in cazul in care ar fi vorbit de rau regimul sau ar fi fost impotriva sa.  Astfel s-a creat un soi de fuziune familiala si nediferentiere. Oamenii au fuzionat pentru a se apara de pericolul din exterior, persecutia a luat forma dictatorului. Familia era unita, lipita deoarece doar in cadrul familiei exista posibilitatea de elaborare a efractiei continatorului  public si de fantasmare. 

Au existat numeroase familii care si-au pierdut membrii in puscarii comuniste sau la canal, sau deportati in Siberia, fiind inchisi pentru ca fusesera impotriva regimului. Aceasta trauma familiala, neelaborata si neintroiectata (in sensul dat de Abraham si Torok introiectiei) este inclusa in Eu si se manifesta prin fantasme de incorporare. Iar cand evenimentul in cauza este condamnat definitiv la a fi secret, autorii numesc acest mecanism dinamic "refulare in conserva" (pe de o parte se refera la a pune intr-o conserva evenimentul si pe de alta parte surprinde speranta secreta de a-l readuce intr-o zi la lumina, pentru a-i oferi un deznodamant conform dorintelor subiectului. Din punct de vedere topic si dinamic rezulta o configuratie psihica numita "cripta", unde simbolul psihic este spart in doua fragmente. Contactul inconstientului unui copil cu "cripta" unui parinte rezulta intr-o "fantoma", adica un secret de nevorbit. « Acest subiect este atunci condus spre a simboliza in raport cu un altul, prezent in el sub forma unui obiect psihic intern, cu pretul vietii sale pulsionale proprii ». Astfel de copii, crescuti de parinti purtatori ai unui traumatism neelaborat si clivat, pot dezvolta dificultati de gandire, de invatare, sau frici nemotivate, fobice sau obsesionale. Iar pentru aceasta generatie, trauma este de " nenumit" - adica nu poate fi reprezentata verbal, iar pentru cea de-a treia generatie trauma devine de "negandit", adultul respectiv simtind anumite senzatii, emotii, imagini bizare care nu se explica prin viata sa psihica proprie sau cea a familiei sale (S. Tisseron, 2004).
.
P. Benghozi ofera ipoteza conform careia aceasta incorporare a unui material psihic neelaborat este difractata, ca printr-un spectru luminos in diferite lungimi de unda, membriilor generatiilor urmatoare. Fiecare se va regasi mostenitor depozitar al unuia din aceste aspecte ale spectrului. Cel in care se va depune mostenirea familiala nemetabolizata este "purtatorul Rusinii inconstiente". (P. Benghozi, 1997) Traumatismul mostenit se transmite prin scenariul genealogic al violentei si al incestului, care sunt premisele de la care porneste efractia. Ranirea unei comunitati umilite poate genera repetitia violentei din generatie in generatie. (P. Benghozi, 2010). Un astfel de exemplu consideram ca este Revolutia din 1989, in urma careia au murit 1140 de oameni iar Ceausescu si sotia sa au fost executati in ziua de Craciun, de un pluton de tineri decretei, adica barbati care aveau maxim 23 de ani, nascuti dupa decretul din 1966 care interzicea avorturile. Reprezinta scena din "Totem si tabu", in care fiii isi omoara tatal (S. Freud, 1912-1913). Este fantasma de paricid pusa in act, Elena Ceausescu spunand catre soldatii care vroiau sa o lege de maini "Rusine sa va fie! V-am crescut ca o mama!" (“Romanian dictator Nicolae and Elena Ceausescu executed”, Youtube). Ca si cum violenta reprimata impotriva dictatorului atata timp, incapacitatea de elaborare si de fantasmare a oamenilor au erupt, traducandu-se in actul uciderii lui.

In continuare, generatia care a trait cea mai mare parte din viata in comunism, asteapta de la presedinte, de la guvern, de la stat sa li "se dea". Are loc o pasivizare la nivel social, chiar la nivel de familie. Persecutia este condensata chiar si in prezent, dupa 23 ani de la inlaturarera regimului comunist, intr-un sef, presedinte, guvern care "nu ne da". A se da este in opozitie cu a nu se da, deoarece in perioada comunista " se dadea" mancare, caldura, benzina, viza. Chiar daca oamenii cumparau cele enuntate, ei depindeau de un persecutor care alegea sa le dea posibilitatea de a cumpara sau a nu le da acea posibilitate. Se construieste astfel o societate pasiva, care asteapta sa i se dea, sta si primeste si un persecutor care devine din ce in ce mai tiranic. Ne referim aici la ultimii ani ai perioadei comuniste in care Ceausescu, "inspirat" de vizita sa in Korea, decide sa restrictioneze accesul populatiei la alimentatie, caldura, electricitate, benzina. Cu atat mai mult acum, cand sunt preocupati de nevoile bazale, oamenii nu mai pot sublima atacul si persecutia la care sunt supusi. Persecutia nu mai este doar fantasmata, ea se transforma intr-un plan cat se poate de real al lui Ceausescu de a tine populatia sub control. Furia oamenilor se va acumula in acesti ultimi ani, lipsurile din ce in ce mai mari isi vor spune cuvantul si vor erupe in Revolutia din 1989, care a avut ca scop inlaturarea lui Ceausescu si iesirea din comunism.

Dorim sa ne oprim asupra acestui fenomen de lipsa la nivel bazal, caracteristic ultimilor ani ai perioadei comuniste: lipsa mancarii, a electricitatii si a caldurii si sa descriem influenta sa la nivelul familiei romane. Din punct de vedere social, Ceausescu a decis restrictionarea alimentatiei. In magazine nu se mai gasea nimic, dar intre oameni se crease un soi de retea de comunicare prin care se anunta ce se va aduce la un anumit magazin. Oamenii formau cozi de la primele ore ale diminetii, 4-5 dimineata, cu mult inainte ca magazinul sa se deschida, pentru a reusi sa cumpere mancare inainte sa se termine. Produsele erau rationalizate si fiecare avea dreptul la o ratie de zahar, oua, ulei, etc. Oamenii rationalizau produsele deoarerce nu erau suficiente pentru ca fiecare sa cumpere cat dorea si astfel se rationalizau pentru ca fiecare sa aiba dreptul la o anumita cantitate (de obicei insuficienta pentru o familie). Consideram restrictionarea accesului la hrana o efractie la nivelul tuturor continatorilor mentionati pana acum. Reprezinta o efractie la nivelul continatorului intim, al corpului, deoarece privarea de hrana este o violenta asupra corpului, o efractie la nivelul continatorului privat, la nivel de familie, de casa. Oamenii se rusinau ca nu au mancare in casa, ca nu au ce sa le dea copiilor, era o angoasa de destrucutrare teribila. Iar la nivel de continator social reprezenta o efractie deoarece reprezenta o violenta la nivelul macro-social, o manevra de control cu buna stiinta a populatiei, control prin restrictionarea hranei. 

Familiile incercau cum puteau sa faca fata acestei efractii, credem noi prin intensificarea legaturilor de familie si printr-o simbioza si nediferentiere familiala, nediferentiere incurajata, generata de fapt de catre regim. Familia extinsa juca un rol important. Adesea bunicii, care erau pensionari se trezeau cu noaptea in cap si se duceau sa stea la coada pentru a cumpara de mancare, deoarece copiii lor erau la servici. Familii care aveau rude la tara le trimiteau oua, carne, lapte. In perioada comunista copiii erau foarte des crescuti de bunici, deoarece mamele aveau dreptul la concediu de crestere a copilului de 6 luni. Din cauza faptului ca familia era foarte stabila, stransa, aparea ca un fapt firesc ca bunicii sa isi creasca nepotii pana intrau la scoala. Apoi, in mediul urban a aparut  fenomenul "copii cu cheia de gat": parintii le prindeau copiilor cheia de la casa de gat cu un snur, ca sa nu o piarda, iar ei cand se intorceau de la scoala deschideau usa si stateau in apartament singuri, cu fratii lor si cu prietenii din bloc pana se intorceau parintii.

Sintagma "copil cu cheia de gat" inseamna un copil care a crescut singur, de care parintii nu prea au avut timp sa se ocupe, "abandonat" intr-un fel vecinilor, prietenilor, fratilor, intr-un cuvant comunitatii din bloc. Copiii cu cheia de gat isi faceau lectiile impreuna, la cineva acasa si jucau diferite jocuri in fata blocului: fotbal, sotron, elastic, coarda, alcatuind adevarate grupuri galagioase de copii. E. Lecourt introduce dimensiunea sonora ca si element al identitatii grupului. Ea  afirma ca " identitatea sonora grupala ar fi modul in care grupul, din primele secunde de la intalnire, ocupa spatiul (zgomote corporale, materiale, volum sonor). » Rosa Jaitin afirma despre grupurile de egali, referindu-se la copii ca pot oferi un sprijin pentru punerea in conflict a gandirii pentru Eu si pentru constructia Supraeului. Pentru ei grupul a functionat asa cum familia trebuia sa actioneze, invelisul care nu era familial era grupal. Si conflictele din acel grup contribuiau la structuruarea instantelor Eu -Supraeu asa cum in familie ar fi contribuit dinamica familiala. (Jaitin R., 2010, Projet d’habilitation a diriger des recherches)

Blocurile au devenit comunitati, vecinii se cunosteau intre ei, isi cereau cate "o cana de faina", depozitau mancare in congelatoarele altora (cand cineva de la tara taia porcul de exemplu si nu era loc pentru tot in congelatorul personal), isi vindeau unul altuia cate un litru de benzina. Vecinii unui bloc constituiau un grup, un apareiaj care formeaza aparatul psihic grupal. Rene Kaes descrie aceasta situatie explicand polul isomorfic care corespunde situatiei unde organizatorul grupal este identic la toti membrii grupului. Se formeaza un spatiu psihic comun si nediferentiat rezultat al fuziunii imaginare a spatiilor psihice individuale si a spatiului psihic grupal. Kaes explica in continuare: “Acest pol imaginar, narcisic, nediferentiat al apareiajului functioneaza din faza initiala, punand in scena procesele originare de uniune-respingere, identificarile in urgenta, multiplicarea elementului identic. El reapare in alte momente ale vietii grupului. De fiecare data cand grupul se confrunta cu o situatie de criza sau de pericol grav; el tinde atunci sa se transforme intr-un aparat, legand membrii sai intr-o unitate fara falie, intr-un esprit de corps, Functioneaza pe modelul metonimiei « unul pentru toti, toti pentru unul ». Un exemplu tipic al acestui mod de apareiaj o constituie iluzia grupala, descrisa de Anzieu ca fiind “credinta impartasita de catre toti membrii grupului ca grupul pe care il formeaza si grupul lor intern coincid.” (Kaes, 2007)
Grupul era delimitat de exterior, oamenii se uneau pentru a face fata unei persecutii exterioare care rezista la sistemul totalitar creandu-se astfel o iluzie grupala pe care se sprijinea rezistenta inconstienta familiala la comunism.
C. Neri (2004) il citeaza pe D. Anzieu pentru a descrie spatiul comun al grupului: “Un grup este un invelis care ii tine impreuna pe indivizi. […] Aceasta retea, care cuprinde ganduri, cuvinte, actiuni, permite grupului sa se constituie intr-un spatiu intern (care procura un sentiment de libertate in eficacitate si care garanteaza mentinerea schimburilor intragrup) si o temporalitate proprie (subintelegandu-se un trecut de unde isi ia originea si un viitor unde proiecteaza indeplinirea scopurilor)” (Cf. D. Anzieu, 1995)

Capitolul 6: Reziduurile sistemului totalitar si demersul reparator familial post-comunist

Familiile romane poarta in ele amprenta comunismului: exista o graba si o presiune in a face acum, a lua acum, ca si cum tot ceea ce avem este momentul prezent. Ca si cum daca nu iei acum, cand "ti se da" nu mai poti lua/ avea nicicand. Aceasta teama ca nu mai exista timp, aceasta urgenta este adanc inradacinata in functionarea poporului roman deoarece in timpul perioadei comuniste trebuia sa fii tot timpul atent la ce " se da", la ce se gaseste in magazin, deoarece daca nu luai atunci nu aveai nici o siguranta ca vei mai gasi atunci cand vei avea nevoie. Familiile romane sunt preocupate cu a avea: mancare, masina, casa, haine. Exista o foame dupa bunuri, dupa masini scumpe, dupa haine scumpe, ceea ce denota o lipsa a valorilor personale, tipica sistemului totalitar.

O caracteristica culturala a familiilor romane o reprezinta mancatul. Oamenii mananca foarte mult in special la sarbatorile de Craciun si de Pasti. Este considerat ceva normal ca gospodinele sa gateasca 5-6 feluri de mancare, sa se consume mult alcool si oamenii " sa se simta bine". Sarbatorile sunt asociate cu consumul de mancare, ca si cum ar fi de neconceput ca oamenii sa nu aiba de mancare, sau sa manance mai putin. Ne putem gandi la excesul de mancare ca la o aparare impotriva angoasei de moarte, de distrugere a familiei, foarte prezenta in timpul ultimilor ani ai perioadei comuniste, cand alimentele se gaseau din ce in ce mai rar si mancarea era o continua preocupare pentru familiile romane. Ca sa fim siguri ca nu vom mai trece niciodata prin asta, ne asiguram ca avem mancare, aceasta asigurare dobandind adesea caracterul unui exces.

Din punct de vedere al demersului reparator, putem observa oameni care vin in terapie cu copiii lor. Ei sunt adusi de un simptom pe care copilul il manifesta, porta-vocea si astfel iese la iveala suferinta familiala amprentata de perioada comunista. Varstnicii nu sunt dispusi sa analizeze, ei neaga problemele si suferinta deoarece nu sunt deprinsi sa gandeasca suferinta fiind prinsi intr-un regim in care ti se interzicea sa gandesti. Accentul cadea pe supravietuire, lumea interioara neexistand in nici un fel.

Ioana –I
Sedintele cu I dureaza de 2 ani. Cand a venit avea 5 ani. Nu mergea in picioare, nu vorbea, nu privea, isi folosea mainile pentru mersul tarat, si pentru a se juca automat/stereotip cu cateva jucarii. Este un copil infiat de la 2 luni din maternitatea spitalului, fiica a unor oameni ai strazii/ fara adapost.Tatal adoptiv a aflat detaliile, el lucreaza in politie, mama adoptiva este infirmiera in spital. Acum I. merge singura, priveste in ochi, manuieste mouse-ul, tel. mobil, creioane, si articuleaza pa-pa, mama, tata, apa.
La nastere a suferit de hipoxie cauzata de circulara de cordon ombilical. Istoria dezvoltarii I se leaga de cea a parintilor ei adoptivi: mama este dintr-o fratrie de trei, intre doi baieti, cu un lung sir de sarcini pierdute- 7-8 - in trimestrul 2 sau 3 de sarcina.

Parintii au venit intr-o negare a starii I si au cerut logopedie.
O discutie recenta cu mama, in care am reluat unele intrebari din sedintele preliminarii, si care au dezvaluit ceva nou si semnificativ:
A: „Cu cine din familie ar seamana/ seamana I?
Mama: „seamana cu fratele meu cel mare, M, el este linistit,  putin sociabil, necasatorit la 40 ani,  isi vede de munca lui de IT/ computer.”
A: „Iar el cu cine seamana?”
M: „ Nu stiu....”
A: „ Au fost cazuri de morti subite in famila dvs. sau a sotului ?”
Mama, ezitand :  „Da, pai mamei mele i-a murit un copil inainte sa ne nastem noi. Era baiat.”
A: „La cat timp a murit dupa nastere? Era botezat?”

Mama isi aminteste: „Parca da, il chema F., si a murit la cateva luni. Mama nu ne-a povestit noua, copiilor, dar ii auzeam povestind discret/ soptit ca tata nu a avut voie sa intre in biserica pe vremea aceea, la inmormantarea copilului. Pentru ca lucra in cadrul armatei, si cadrele nu aveau voie sa intre in biserica. Dar tata nu s-a lasat si a intrat. Si se pare ca se aflase la unitatea unde lucra, si ca era amenintat cu mutarea disciplinara a serviciului. Undeva, foarte departe de casa. Dar pana la urma nu stiu ce s-a intamplat si a ramas."
Mama completeaza cu un caz similar:  „Nasul meu a fost dealtfel exclus din armata de la locul de munca, din cauza ca cumnata sa a emigrat pe vremea comunismului in Germania. Au avut de suferit si copiii lui la scoala, la facultati. Nu aveam voie sa vorbim despre lucrurile astea.”

Acesti oameni au venit la terapie pentru logopedie. Ei au cerut la nivel manifest un demers logopedic, pentru ca fata sa poata vorbi. Dar ea nu putea vorbi deoarece exista o interdicitie, un secret iar terapeutul a explorat istoria familiei  de origine si a aflat acest lucru: imposibilitatea de a face doliu si pierderea sarcinilor.
Psihoterapeutii sunt tineri, deoarece Facultatea de psihologie si stiintele educatiei s-a redeschis in 1990.  In anul 1977, cuplul Ceausescu a decis inchiderea facultatilor de psihologie si stiintele educatiei si de sociologie, iar in 1990, la primul concurs de admitere dupa 12 ani s-a inregistrat  un numar foarte mare de candidati (Buletin informativ, Universitatea Bucuresti). Observam astfel ca le revine tinerilor psihologi si psihoterapeuti sarcina de a vindeca, de a retese continatorul familial puternic amprentat de comunism.
De partea familiilor, observam o tendinta de reparare prin reintoarcerea la radacinile familiale. Oamenii tind sa mearga inapoi, pe drumul bunicilor, sa se mute de la bloc la case la tara, la limita padurii sau la marginea orasului. Planteaza pomi, flori, dovedind un interes crescut, o aplecare care individualizarea locuintei, o reinvestire a casei propriu-zise si prin asta si a habitatului interior. De asemenea, romanilor le place sa construiasca singuri, se pricep si sunt pasionati de bricolaj. Putem afirma ca asa cum isi reiau in stapanire casele, fac alegeri referitor la ele, le reinvestesc ca spatiu in care familia traieste tot asa putem spune ca are loc o reinvestire a familiei in sine.

Concluzie

Lucrarea de fata reprezinta o incercare de punere laolalta a travaliului parcurs de familiile romane pentru a putea rezista la efractia produsa de regimul comunist si demersul reparator pe care il parcurg familiile in prezent. In Romania nu exista literatura psihanalitca de familie tradusa si nici carti sau lucrari scrise despre familia romana in comunism. Ne-am propus un demers de elaborare prin aceasta lucrare, tocmai pentru ca aceste lucruri sa fie spuse, citite, pentru ca suferinta sa nu mai fie pusa sub tacere si refulata. Acest demers ar putea fi continuat, deoarece exista in continuare o suferinta tacuta, de ne-spus si de ne-gandit chiar care provine din timpul regimului comunist. Cred ca este de datoria tinerilor psihoterapeuti de familie sa exploreze aceste continuturi vechi care tin de istoria fiecarei familii si sa le readuca la suprafata, sa le elaboreze impreuna cu familia si sa le poata contine, deoarece comunismul va ramane un element beta (Schimd-Kitsikis, 2003) pentru istorie care va necesita continua elaborare.

BIBLIOGRAFIE

Benghozi P. “La violence n’est pas l’agressivité: une perspective psychanalytique des liens”, Revue de psychothérapie psychanalytique de groupe,  n° 55, 2010/2,
Benghozi, P. , “Conceptualisation et clinique de l’effraction”, dans “L’Effraction” publiée sous la direction de M. Brocken, L’Hartmann, Paris
Eiguer, A., « L'inconscient de la maison et la famille », Cahiers critiques de thérapie familiale et de pratiques de réseaux 2/2006 (no 37), p. 23-33.
URL : www.cairn.info/revue-cahiers-critiques-de-therapie-familiale-2006-2-page-23.htm.

Granjon, E."La souffrance familiale et la problématique de liaisons. L'ecoute groupale de la famille"

Granjon E. « Les configurations du lien familial », Revue de psychothérapie psychanalytique de groupe, 2005/2 no 45, p. 151-158. DOI : 10.3917/rppg.045.0151

Jaitin, R., (2010), "Projet d'habilitation a diriger des recherches. Temporalités et filiations dans les groupes"

Jaitin, R. « La thérapie familiale psychanalytique », Dialogue 2/2006 (no 172), p. 73-87.
URL : www.cairn.info/revue-dialogue-2006-2-page-73.htm.

Kaes, R. (2009), " Les alliances inconscientes", Dunod, Paris

Kaes, R. (2007), “Un singulier pluriel”, Dunod, Paris

Marinov, V., (2012), Conferinta "Trauma si istorie” la Universitatea Spiru Haret, Bucuresti
Neri, C. (2011), "Le groupe. Manuel de psychanalyse de groupe", Editions Eres, Toulouse

Schmid-Kitsikis, E. (2003), “Wilfred R. Bion”, Editura Fundatiei Generatia, Bucuresti

Schutzenberger, A. A., ( 1998), “The Ancestor syndrome”, Routledge, London and New York

Tisseron, S. (1999), "Nos secrets de famille", Editions Ramsay, Paris

Tisseron, S. et al. (2004), "Le psychisme a l'épreuve des générations. Clinique du fantôme", Dunod, Paris

http://ro.wikipedia.org/wiki/Cutremurul_din_1977_%28Rom%C3%A2nia%29
http://ro.wikipedia.org/wiki/Sistematizare_%28istoria_Rom%C3%A2niei%29
http://fr.wikipedia.org/wiki/Securitate
http://en.wikipedia.org/wiki/Danube_%E2%80%93_Black_Sea_Canal
http://www.unibuc.ro/uploads_ro/35233/BI13.pdf  Universitatea bucuresti - buletin informativ
http://www.dobrogea.fr/autres-lieux/canal-danube-mer-noire

“Romanian dictator Nicolae and Elena Ceausescu executed”, Youtube, http://www.youtube.com/watch?v=XsRQP7TifME&feature=related

“Document- Bisericile demolate de Ceausescu”, Youtube,
http://www.youtube.com/watch?v=8KsS1wE43WU