Home | Biblioteca | Articole | Interviuri | Evenimente | Formare | Contact

Articole POIESIS, in cautarea sensului pierdut in terapia familiala psihanalitica Dr. Manuela Porto, presedinta POIESIS (Asociatia Portugheza de Psihoterapie Psihanalitica de Cuplu si Familie), Lisabona, Portugalia. pentru varianta în limba franceză: click aici

Aceasta este o reflectie dintr-o perspectiva  ce integreaza psihanaliza, filosofia si clinica in practica mea in terapia psihanalitica cu cupluri. Ea se sprijina pe mai multi autori cu care « am dialogat » in momente diferite ale formarii mele. Printre care : Ludwig Wittgenstein (asupra chestiunii sensului si impresiilor psihologice), Emmanuel Levinas si in campul nostru, Pierre Benghozi.

Frecvent, cuplurile vin sa ma consulte in timpul unei crize. Si se intreaba : « Relatia noastra mai are sens ? » sau « Care este sensul la ceea ce ni se intampla ? »

Uneori, ei afirma : « Avem nevoie sa gasim un nou sens vietii noastre »

Cuplurile imi vorbesc « despre sens » in « cererea » lor manifesta sau latenta.  Din partea mea, ca terapeuta, ei solicita acest « sens »...

Care este de fapt metonimia acestui sens ?

Aceste cupluri sunt pe cale sa traiasca o ruptura. « Am pierdut ...sau..n-am gasit niciodata sensul de a fi un cuplu, sau macar pe acela de a fi un individ inainte sau dupa a fi un cuplu. »

Si este nevoie de a face un doliu, de a numi ceea ce nu a putut fi, de a intelege, de a transforma, « de a creea » un sens, pentru lucra « impletirea si reimpletirea acestor legaturi » (Benghozi P. 1994) care se tes.

Este momentul in care totul este pus sub semnul intrebarii : Cine sunt eu ? Ce vreau ? si raspunsul este implicit. Sunt, din momentul in care imi recapat sensul si aceasta relatie exista din momentul in care ea isi recapata sensul.

Este mereu vorba despre o criza narcisica, despre o suferinta a identitatii.

Cum poate fi sustinuta o identitate daca lipsesc reperele simbolice ? Cum putem sustine identitatea relatiei si in relatie ?

Ruptura nu este doar a relatiei. Este ca o desirare a impletiturii tesute de legaturile familiale. Este o problema a « continatorului ».

“In incercarea de a constitui sensul celuilalt, emerge un nou constituant, cel care va permite relatia cu celalalt, ceea ce implica identitate si alteritate.” (Lévinas-1991)

Celalalt implica o responsabilitate in ceea ce il priveste, si sensul apare tocmai din acest fata in fata uman.

Suntem in campul unei psihoterapii psihanalitice a legaturilor, acela al unei problematici de transmitere psihica transgenerationala, in care materialul psihic care este transmis de la o generatie la alta nu a fost simbolizat, ci doar incorporat. Nu s-au transmis decat « impresii » - care raman legate de negativ, cu compulsia la repetitie aferenta si nu « urme » clare care sa poate fi reprezentate, simbolizate sau transformate.

Trecutul este in Prezent si poate fi schimbat in terapie si in viata. Gilles Deleuze scria, analizand conceptul grec al timpului (Cronos), ca doar «  prezentul poate umple timpul. Trecutul si viitorul nu sunt decat doua dimensiuni ale timpului legate de prezent. Adica putem spune ca ceea ce este viitor sau trecut apartine unei vaste extensii a prezentului. »

Si impreuna cu A. Green(1995) putem afirma ca « a accede la ceea ce este irational si necunoscut, inseamna a aduce mai aproape acel ceva. Aceasta cunoastere inceteaza sa mai fie de domeniul perceptiei si trece in domeniul conceptului ; este istoric, devine prezent. »

Psihoterapeutul psihanalitic de cuplu ne apare ca un « meta-continator » cu functia de a sprijini legaturile fragile, de a ajuta la reimpletirea lor, trecand prin constructia unei nuvele narative familiale genealogice.

Pentru a ilustra ceea ce am prezentat pana acum, as vrea sa povestesc doua « istorii » ale unor cupluri cu care am lucrat in terapie :

Ana si João, doi studenti care au devenit parinti. Este vorba de condensarea unui trecut, de o viata comuna si de un nou prezent : acelasi alaturi de un bebelus.

 Cand am descris discursul narativ al acestor sedinte, am pus titluri :

“Ana si João pe cale sa devina un cuplu « 

« Ana, João si Francisco pe cale sa devina o familie »

In timpul primei intalniri, Ana este cea care ia mereu cuvantul. Eu il invit mereu si pe João in dialog. Interventiile lui sunt foarte precise si directe si uneori ele influenteaza clar sensul comunicarii – el vorbeste intr-o maniera contrastanta cu alura sa corporala, ceea ce ne transmite ceva lent si aproape lenes.

Ana este foarte activa, grabita si ne informeaza rapid ca ea a castigat o competitie nationala sportiva inainte sa aiba bebelusul, dar ca nu va continua acum, tatal ei o obligase sa participe.

Imi spun ca au venit pentru ca au un copil si au nevoie de sfaturi in ceea ce priveste educatia lui. Ceea ce se transforma in prima sedinta in urmatoarele plangeri : « ea nu vrea sa se casatoreasca cu mine, el nu este un tata bun, e mai bine ca am avut copilul acum inainte, sa vad cum se comporta ca tata, nimic din toate acestea nu are nici un sens... »

Disputele dintre ei devenisera permanente, cu acuze in special catre João, despre care ea spune ca el ar avea nevoie de terapie. Apoi aceste plangeri s-au transformat in urmatoarea cerere : « ajutati-ne sa ne despartim sau sa ramanem impreuna si sa devenim niste parinti buni »

Este vorba aici de o criza de identitate in aceste roluri noi, ce se intampla acum in aceasta relatie, ce ar putea deveni ea ?

Relatia lor de iubire dureaza de circa 5 ani, de cand erau inca la Universitate. Dar isi petreceau vacantele separat, el cu prietenii lui, ea cu surorile ei. Ea a plecat chiar in afara tarii, cu o bursa Erasmus si locuiau separati, ea la mama sa, el in atelierull sau pana cand ea a ramas insarcinata.

Acum au terminat studiile si lucreaza. Locuiesc in casa lui João,  dar duc o « viata de celibatari » pentru a folosi expresia lor, cu un mic detaliu : exista un bebelus care plange toata noaptea.

João nu il aude niciodata, dar toata lumea stie ca pe el nu il trezeste nimic cand adoarme, si deci el nu se trezeste cand plange Francisco.

Ana, ca si João, vin din familii unde nu par a exista decat copii, si unul dintre ei face chiar pe tatal propriilor parinti sau fratilor. De exemplu : familia lui este una traditionala din punct de vedere social si cu foarte bune posibilitati economice. Locuiesc intr-o casa mare bunicii, parintii, fii, nepotii. Pana la acest moment toata lumea s-a casatorit cu fast, nunti organizate de mama ca si toate aniversarile si evenimentele din viata sociala a familiei. Dar in afara acestor evenimente, ea este deprimata. Mai ales de cand João a plecat de acasa si a devenit autonom. Tatal, despre care spune ca este foarte fragil, ii da cateva telefoane pe zi, reprosandu-i ca nu ii suna pe el si pe mama sa, toata lumea il acuza ca a comis un abandon si a lasat familia lipsita de protectia sa.

Acuzele cuprind si plangeri ca ar fi fost prea rasfatat, aceeasi acuzatie pe care i-o aduce si Ana. Dar, João desi este cel mai tanar, el a inceput sa munceasca si nu poate lipsi, pentru ca are un copil.

El a incercat sa fie independent si sa ramana in rolul sau de fiu tanar. A inceput prin a avea un spatiu in afara casei pentru a putea lucra, atelierul sau. A ramas mai intai cateva nopti, pana cand s-a decis sa ramana definitiv in acest spatiu. Totusi, el este inca foarte preocupat fata de familia lui de origine, ii suna in fiecare zi, ia pranzul frecvent la ei, chiar daca nu vine si Ana.

Familia Anei ne apare inca si mai disfunctionala si cu un caracter incestual -

João spune ca in familia Anei, « libertatea nu are frontiere ». Tatal a lasat-o pe mama cu patru copii, si a plecat sa traiasca cu o fata tanara, cam de varsta Anei ; au un copil cam de aceeasi varsta cu a lui Francisco.

Tatal solicita frecvent sa vina sa ia pranzul si incearca sa se sfatuiasca cu Ana in ceea ce priveste relatia sa cu noua sa sotie.

Aceasta face ca Ana sa fie in permanenta intr-o stare de conflict fata de loialitatea sa familiala. Ea regreta ceea ce s-a intamplat cu mama ei, este suparata pe tatal sau, dar il intelege si ii da sfaturi. Mama, Ana si surorile sale nu au obiecte personale – totul este al tuturor, de la haine pana la aparatul foto.

Ea a incercat sa se organizeze, sa creeze ideea ca exista si « privat », dar acum lucrurile sunt la fel si pentru João... S-a intamplat intr-o zi ca una dintre surorile sale sa fie pe cale sa poarte pantalonii si camasile lui.

Exista in aceste familii un atac fata de diferentierea varstei, genului si generatiilor. Ana este de asemenea acuzata ca este egoista, ca a abandonat, ca este lacoma. Mama sa este deprimata, surorile sale sunt suparate....

Pe masura ce acest cuplu se constituie, mama este din ce in ce mai deprimata, mai suparata. La ceva timp dupa, Ana o va convinge sa urmeze o psihoterapie.

Dupa cateva sedinte, João a spus, raportandu-se la copil : « mi se pare ca acum, cand plange, spre dimineata, aud cate ceva.. »

Totodata, « pentru ca au o terapeuta, nu le mai este asa de frica », spun ei. Incearca sa petreaca un sfarsit de saptaman la tara, impreuna si afirma cu surprindere ca totul s-a petrecut foarte bine.

Si reflectia continua, trecand prin diverse teme :
- Ce este un cuplu ? Ce inseamna sa fii parinte ?
« A fi parinte are poate legatura cu a fi copil » adaug eu...
Cum ne putem raporta la familiile noastre de origine ?

Si somnul lui João este din ce in ce mai usor, in asa fel incat reuseste chiar sa ajunga primul la patut cand Francisco plange in timpul noptii. Exista chiar momente in care Ana protesteaza ca este prea mult ! s-a transformat intr-un « tata-closca ».

De partea sa, Francisco reuseste sa doarma din ce in ce mai bine. Si Ana nu a mai cantat Fado in perioadele in care era suparata pe João,  ceea ce il ingrijora foarte tare. Fado este un cantec portughez caracteristic, care vorbeste despre abandon, durere, pasiune si tradare...de o angoasa de separare, dupa parerea mea.

Cealalta istorie este a unui cuplu care a venit in urma insistentelor sotului e i (Vicente), pentru ca sotia sa (Inês) dorea o separare ; ea decisese deja sa isi petreaca vacanta singura si o data definitiva pentru separare, dupa vacanta.

El nu putea accepta. Era prea neasteptat pentru el si nu avea nici un sens.

Aveau doi fii ; el facea referire la familia ei, care ii ajutase foarte mult din punct de vedere economic, ca nu au vrut sa il accepte.

Desi amandoi membrii ai acestui cuplu sunt foarte bine platiti pentru munca lor, nu se organizeaza suficient si banii nu le ajung niciodata. Printre altele, el a fumat tabac si canabil si s-a lasat cu doua luni in urma. Nu intelegea ce se petrece.

Ea se plange ca nu are doi, ci trei copii, si ca cel mai mare, sotul, are o incapatanare violenta, si de cand nu mai fumeaza nu mai accepta nimic din ceea ce spune ea, si-a schimbat pozitia fata de copii, fiind mult mai aproape, mai asertiv.

El o acuza de a-l fi privat de intimitatea cu copiii sai, facand mereu un fel de mediere.

Dar, ea a acceptat terapia, care a durat aproximativ doi ani.

Ce sens a avut deci pana aici aceasta relatie ? Si ce a facut-o sa-si piarda sensul ?

El provine dintr-o familie unde piesa de schimb pare a fi cultura in locul afectelor. O familie traditionala, unde este interzis vorbitul despre stramosi (chiar despre bunici) si unde exista multe secrete. El cel mai mic dintre mai multi frati, care lucreaza toti in companii mari. El se vede ca o oaie neagra a familiei si s-a simtit mereu foarte singur si inca de mic ii era foarte rusine, fara sa stie de ce.

Ea provine dintr-o familie de cultura afro-portugheza. Tatal sau a disparut in timpul razboiului colonial, mama sa a murit la putin timp dupa. Ines si fratii sai au pierdut totul din punct de vedere material si au luat-o de la inceput la Lisabona.

Ea spune ca sunt multe dolii pe care nu a reusit sa le faca. Nu vrea sa depinda de nimeni si nici altcineva de ea.

In timpul terapiei, Vicente isi aminteste ca a auzit mereu vorbindu-se in soapta ca seamana cu un unchi care traise demult.

Am construit atunci genograma acestei familii si a renuntat la rusinea sa de a merge sa o intrebe pe mama sa despre istoria familiei sale si a tatalui sau. Ea s-a opus, era suparata pe toti verii si pe toata lumea si erau multe evenimente de ascuns, pe care incercase sa le uite, pentru ca nu gasea « demne » de familia lor. Acest unchi era considerat « asocial ».

Aceste restituiri i-au fost facute dupa ce el a comunicat ca nu mai fumeaza, ca urmeaza o terapie si ca nu mai dorea ajutor economic. A inceput sa se faca auzit si la reuniunile de familie, care aveau loc saptamanal, pe teme politice sau literare, pe care el le cunostea bine.

Ea a renuntat sa mai mearga sau mergea rar. Cand tatal lui Vicente s-a imbolnavit grav, el a devenit centrul organizarii familiei.

In casa acestui cuplu, cu o arhitectura foarte moderna, s-au construit in timpul terapiei mai multi pereti, au fost puse usi, pentru a se creea camere separate pentru copiii lor adolescenti.

Limitele interne si noul model de relatie parentala a inceput sa poata fi exprimat si trait si acasa, ca o prelungire a imaginii propriului corp si a sinelui, ca fiinte independente, dar mai apropiate, mai capabile de a fi parinti, frati, fii.

Dar au decis sa traiasca separati. In timpul acestei terapii, ea a spus ca a facut doliul mortii tatalui ei, disparut in razboi acum 30 ani.

El se simte transformat si intelege ca au proiecte de viata prea diferite. Dar amandoi sunt de acord ca au invatat sa fie un bun cuplu parental.

Pentru a incheia, voi afirma :

- cuplul este un « loc » al mizelor simbolicului

- psihoterapia psihanalitica de cuplu, un « loc » unde se construieste o noua legatura, care permite elaborarea trecutului-prezent si « corectarea » prin completarea proceselor care au ramas incomplete, prin transformarea negativului in reprezentabil si in a putea fi gandit – adica permite gasire Sensului fiecarei vieti prin constructia identitatii si a relatiei.

Caci oare functia Poiesis nu este tocmai aceea de a deschide catre  o perspectiva si o practica continatoare, constructiva, care reimpleteste, genereaza si repara, care permite a gandi si a numi, a cauta si a creea « sensul pierdut » ?

Dr.  Manuela Porto, presedinta POIESIS (Asociatia Portugheza de Psihoterapie Psihanalitica de Cuplu si Familie), Lisabona, Portugalia.

Text prezentat cu ocazia Primului Congres al EFPP, Sectiunea Cuplu si Familie, Florenta, Italia in cadrul seminarului “Transmitere transgenerationala in cuplu si familie.”