<%@LANGUAGE="JAVASCRIPT" CODEPAGE="65001"%> Psihanaliza de familie - Interviuri





Home | Biblioteca | Articole | Interviuri | Evenimente | Formare | Contact

 


 
Serge Tisseron
Interviuri

Serge Tisseron - psihiatru si psihanalist:

Serge Tisseron, psihiatru si psihanalist, Director al departamentului de cercetare al Universitatii Paris X, membru al Societatii Franceze de Terapie Familiala Psihanalitica si al Asociatiei Internationale de Psihanaliza de Cuplu si Familie.

Cristina Calarasanu : Domnule Serge Tisseron, spuneti-ne va rog cateva cuvinte despre dvs pentru psihologii romani?

Serge Tisseron : Sunt psihiatru si psihanalist, director al departamentului de cercetare din cadrul Univ. Paris X si lucrez de peste 20 de ani in jurul a trei mari teme: secretele de familie legate de traumatisme grave si consecintele lor asupra mai multor generatii, relatia noastra cu imaginile si bulversarea relatiilor familiale sub efectul noilor tehnologii. Am inceput sa lucrez asupra secretelor de familie la inceputul anilor 1980, intr-o epoca in care acest subiect nu interesa pe nimeni. In 1983, am publicat un articol in care aratam cum un secret de familie legat de negarea filiatiei traverseaza opera desenatorului Herge, « Aventurile lui Tintin ». Am emis atunci ipoteza ca un secret asemanator il apasase si pe Herge, dintr-o generatie precedenta. In 1985 am largit aceasta lucrare intr-o carte « Tintin la psihanalist » care a cunoscut un succes imens. Si am avut si sansa ca acest secret sa fie confirmat doi ani mai tarziu de cercetari genealogice. Descoperisem deci secretul familial al lui Herge doar prin studiul operei sale. Apoi am publicat mai multe lucrari despre consecintele secretelor asupra mai multor generatii, si am devenit intr-un fel « specialistul ».
A doua arie de cercetari a privit relatiile pe care le intretinem cu diverse forme de imagini. M-am interesat despre aceasta problema pentru ca eu insami sunt desenator. De altfel, mi-am prezentat teza de medicina, in 1975, sub forma unei benzi desenate. Am lucrat succesiv asupra motivatiilor cititorilor de benzi desenate, apoi ale spectatorilor de cinema, fotografie, televiziune, multimedia si actual ma ocup de jocurile video. Originalitatea cercetarilor mele este de a implica viata familiala ca un element esential pentru a intelege sensul acestora. Acum sunt foarte solicitat in jurul educatiei cu privire la media si cu privire la adolescentii care se joaca excesiv pe calculator. Parerea mea este ca nu e vorba de ceva medical, ci de o problema de educatie. Aceste jocuri permit chiar unora dintre copii sa se apropie de secrete familiale: am dat mai multe exemple in cartea "Cui ii e frica de jocurile video?" (Editions Albin Michel, 2008). In fine, m-am interesat de obiecte ca parteneri in relatie. Aceasta curiozitate pentru rolul pe care il au obiectele in viata noastra se situeaza in prelungirea lucrarilor de pionerat ale americanului H. Searles. Imi pare inca ca terapeutii de familie trebuie neaparat sa se intereseze de locul pe care il au astazi obiectele in organizarea reperelor si legaturilor.  Stim ca anumite persoane pot fi tratate ca obiecte intr-o familie, si ca anumite obiecte pot fi mai pretioase decat persoanele in alte familii. Ma gandesc la un exemplu cu o celebra colectionara de tablouri careia familia ii reprosa ca nu venea in ajutorul copiilor sai care aveau nevoie si care a raspuns: "Dar, copiii mei sunt aceste tablouri." 
  
Cristina Calarasanu : Vorbiti-ne despre contributia dvs la miscarea psihanalitica familiala? Cum ati ales acest demers?

Serge Tisseron : Interesul meu pentru abordarea familiala s-a dezvoltat pe masura ce am inceput sa ma interesez de consecintele traumatismelor asupra mai multor generatii. Am inteles destul de repede ca aceste situatii poti fi cu usurinta clarificate cand primim toata familia. De aceea, in 1987, am creat o "sensibilizare in terapia familiala psihanalitica" in cadrul formarii permanente la Universitatea Paris VII. Aceasta sensibilizare a servit drept model formarii pe care am structurat-o in cadrul Societatii Franceze de Terapie Psihanalitica Familiala, fondata in 1995. Am contribuit, de asemenea, la fondarea Societatii de Terapie Familiala Psihanalitica din Ile de France si am fost primul ei presedinte.

Cristina Calarasanu : Care sunt principalele dvs carti? Faceti un pic cunoscute lucrarile dvs cititorilor nostri.

Serge Tisseron : Am scris 30 de lucrari personale traduse in 14 limbi si am participat la 60 de lucrari colective. Din punct de vedere al dinamicii familiale, cele mai importante carti ale mele sunt cele care se refera la secret si la gestionarea imaginilor in familie. Despre secretele de familie si consecintele lor, am scris "Tintin si secretele de familie" in 1990 (reeditare Aubier 1991), apoi lucrarea despre rusine  ("Rusinea, psihanaliza unei legaturi sociale, editie Dunod) si un best-seller "Secrete de familie, instructiuni de folosire" (editie Marabout). Am reluat apoi acest subiect in mai multe lucrari si mai ales in "Adevarul si minciuna emotiilor noastre in familie, instructiuni de folosire", 2006, in masura in care emotiile sunt firul conducator esential a ceea ce numim, impropriu dupa parerea mea, "transmiterea psihica".
Despre imagini in familie, am scris "Manual pentru uzul parintilor ai caror copii se uita prea mult la televizor" (editie Bayard) si "Beneficiile imaginilor" (Odile Jacob, 2002). Aceasta lucrare a primit premiul Stassart al Academiei de Stiinte Morale si Politice in 2003.

Cristina Calarasanu : Ati scris mult despre secretul familial. Cum putem asculta mostenirea si transmiterea secretului in suferinta familiala? Un secret este o transmitere destructuranta sau disfunctionala?

Serge Tisseron : Un secret familial nu este doar ceva ce nu este spus ci este mai ales ceva despre care este interzis sa vorbesti si chiar uneori interzis de a-i cunoaste existenta. Din nefericire, problematica secretelor de familie si a interactiunilor care le sustin a fost multa vreme tinuta la distanta de psihanaliza. De ce?  Cred ca din cauza ca psihanaliza acorda pe alocuri un loc prea mare  inconstientului si refularii.
Sa plecam de la inconstient. In anii 1980, psihanalistii spuneau aproape toti ca atunci cand exista un secret intr-o familie, inconstientul membrilor sai diferiti "il stie intotdeauna". Dintr-o data toate secrete de familie deveneau « secrete cunoscute de toti », altfel spus false secrete. Era o neintelegere a faptului ca procesele preconstiente si constiente joaca de asemenea un rol esential in dinamica secretelor de familie. Atunci cand exista unul, problema nu se refera la faptul ca inconstientul diferitilor protagonisti il stie, ci ca nu au dreptul de a-l sti constient. Cu alte cuvinte, este un conflict psihic in jurul dreptului de a sti si a intelege care constituie problema esentiala. A doua eroare care a indepartat mult timp psihanalistii de la intelegerea interactiunilor care apar in secretele de familie se refera la refulare. Orice refulare este inconstienta, dar in inconstient nu exista doar refulare! O parte din acesta se organizeaza in jurul clivajului si traumatismelor. Or, chestiunea traumatismelor este centrala in secretele de familie. Un numar mare dintre ele se organizeaza in jurul traumatismelor traite de o generatie si neelaborate. Atunci cand un eveniment trait de o generatie a fost corect simbolizat, transmiterea sa trece prin cuvinte – adica povesti -, imagini impartasite si gesturi ritualizate, in special sarbatori comemorative. Dar daca travaliul psihic si social de simbolizare nu a putut sa se deruleze corect, mai ales pentru ca evenimentul a fost traumatic, simbolizarea este trunchiata si adesea redusa la mimica si gesturi. Ar fi limitat sa spunem ca persoana nu poate vorbi anturajului despre ceea ce i s-a intamplat. Problema este ca ea nu isi poate vorbi ei insasi. Personalitatea este clivata. Propun sa spunem ca exista deci un « Secret », cuvantul scris cu litera mare indicand ca este vorba despre un secret psihic si nu despre un secret relational in sensul curent al termenului. In astfel de situatii, exista intotdeauna manifestari emotionale si comportamentale care sunt purtatoare ale secretului. Insa ele sunt de neinteles pentru anturaj, si mai ales pentru copii, pentru ca nici un cuvant pronuntat nu le ofera un sens. Ele sunt adesea dureroase: cel care este victima retrairii amintirilor traumatice plange sau se infurie fara motiv. Eu numesc aceste manifestari « picaturile » secretului. In fine, generatia urmatoare este tentata sa profite de aceste fragmente ale simbolizarii pentru a simboliza in totalitate ceea ce nu a fost reusit decat partial de generatia precedenta. Aceasta tentativa poate fi constienta si trecuta prin intrebari si formulari verbale. Dar ea este de asemenea adesea inconstienta, si trece prin atitudini mentale si relationale. In amandoua cazurile, putem spune ca evenimentul traumatic inaugural nesimbolizat de o generatie « ricoseaza «  inspre urmatoarele. Dupa mine, aceste trei concepte, « Secretul », « picaturile » si « ricoseurile » secretului asupra mai multor generatii ne permit sa intelegem consecintele secretelor de familie mai bine decat cuvintul « transmitere » care este plin de obstacole.

Cristina Calarasanu : Impartasiti-ne va rog viziunea dvs despre lucrul cu familia de astazi, o familie moderna, dar suferinda si instrainata in acelasi timp. Ce ganditi despre ea ?

Serge Tisseron : Familia de astazi nu are de infruntat doar problemele de autoritate si de adolescenta care au facut parte mereu din evolutia ei. Ci trebuie sa se confrunte cu faptul ca tinerii sunt coplesiti de o cultura noua pe care adultii au dificultati sa o inteleaga cu regulile sale. Astazi, o mare parte a lucrului cu familiile consta in a permite parintilor sa inteleaga mai bine cum comportamentele pe alocuri enigmatice ale tinerilor lor releva in fapt o modalitate noua de a trai conflicte si tensiuni care au fost dintotdeauna ale adolescentilor. Nu trebuie sa confundam noile manifestari ale crizei adolescentine cu mizele sale profunde, care raman aceleasi.

Cristina Calarasanu : Sunteti de asemenea scenarist si desenator. Ati vorbit despre psihanaliza benzilor desenate. Ce rol joaca imaginea in terapia familiala ? Putem vorbi de un mediator terapeutic ?

Serge Tisseron : In raport cu imaginile, psihologii au mai intai o responsabilitate sociala. De aceea, am lansat in 2007 pe blogul meu (http://www.squiggle.be/tisseron ), o petitie pentru a denunta consecintele televizorului la copiii mici, mai ales inainte de trei ani. Aceasta campanie a fost sustinuta de organizatiile profesionale pentru copii si de asociatiile familiale, si a reusit un rezultat important. Ministerul de Sanatate si Consiliul Superior al Audiovizualului obliga astazi canalele pentru copii sa precede programele lor de un avertisment pentru a semnala ca « pentru copiii mici, a privi la televizor, intelegand aici si programele care le sunt destinate, poate afecta grav dezvoltarea lor ».  Interesul meu comun pentru familie si desen m-a condus de asemenea sa realizez carti desenate pentru copii, mai ales « Carticica pentru a supravietui secretelor in familie » (Ed. Bayard) pentru copii intre 7-12 ani, si « Misterul semintelor de bebelus » (Ed. Albin Michel) asupra noilor metode de procreeare explicate pentru copiii mici care s-au nascut asa. Cat despre utilizarea imaginilor ca mediator terapeutic, nu utilizez imaginile ca material in sedinte. Insa, acord multa importanta imaginilor pe care oamenii le-au vazut si despre care isi amintesc. Invit familiile sa vorbeasca despre imagini pe care le-au vazut impreuna, pentru ca astazi, cred eu, ca nu mai este visul « calea regala spre inconstient », pentru a relua fraza lui Freud, ci imaginile. A vorbi despre imagini care ne plac, care ne inspaimanta, inseamna a vorbi despre sine. Si in interventiile mele publice, le transmit parintilor sa isi creasca copiii in ideea ca imaginile nu sunt ceea ce pastram, ci ceea ce vorbim despre ele. Media ne informeaza putin despre lume, dar mult despre noi insine. A intelege, inseamna a ne creste sansele de a trai liber. Pentru a ajunge aici, cel mai bine este de a deprinde obiceiul de a vorbi impreuna despre ele, si familia este evident primul spatiul pentru a face asta.

Cristina Calarasanu : Cum vedeti spatiul virtual ? Este vorba despre un spatiu imaginar care faciliteaza constructia sau a unui spatiu care are mai degraba o functie destructiva ?

Serge Tisseron : Din pacate, confundam adesea virtualul cu imaginarul. Dar nu sunt acelasi lucru. Astazi intram in virtual prin ecranul calculatorului, maine probabil va fi altfel. Dar, in toate cazurile, atunci cand intram in virtual este ca si cum ne-am afla pe un culoar sau intr-o anticamera cu doua usi: una se deschide spre imaginar si alta spre realitate. De aceea, in virtual, putem sa ne izolam, sa ne ratacim si sa ne rupem de real. Dar, putem de asemenea sa facem intalniri adevarate si sa castigam bani adevarati. Trebuie sa veghem sa nu confundam imaginarul cu virtualul, altfel nu vom intelege nimic din mizele sale. Si cand am inteles asta, putem intelege si ca virtualul este atat un spatiu de dezvoltare si de constructie a personalitatii si a legaturilor cat si un spatiu care le poate ameninta. Este ceea ce eu explic in cartea mea « Virtualul, dragostea mea. A gandi, a iubi, a suferi in era noilor tehnologii » (Albin Michel, 2008).

Cristina Calarasanu : Cunoasteti Romania ? Ati intalnit psihanalisti sau psihologi romani ?

Serge Tisseron : Stiu ca psihologii si psihanalistii romani fac acum o munca formidabila pentru a repune umanul si legatura in centrul practicilor medicale si psihiatrice, dar am avut putine contacte pana acum. Regret asta, pentru ca eu cred ca anumite probleme pe care le au de infruntat sunt legate de secretele multiple tesute in timpul dictaturii. Vorbim mult despre memorie astazi. Marile evenimente colective au o Istorie pe care istoricii trebuie sa o reconstituie. Evenimente care au provocat multa bulversare personala si familiala protagonistilor si martorilor lor. Caci dictaturile nu fabrica numai numeroase secrete sociale ci si numeroase Secrete psihice.

Cristina Calarasanu : Cum vedeti dezvoltarea TFP in spatiul Europei de Sud-Est care a fost multa vreme prizoniera a comunismului si tinuta in afara stiintelor umane si mai ales a psihologiei ?

Serge Tisseron : Terapia familiala psihanalitica are nevoie sa se dezvolte din doua motive. Mai intai, ea corespunde dorintei oamenilor de a revaloriza viata familiala in jurul unor schimburi bazate pe incredere. Terapia familiala favorizeaza aceste experiente. Ea permite de asemenea indirect si autonomizarea fiecaruia dintre membri si evolutia familiei spre plecarea copiilor si spre reorganizarea legaturilor celor care raman. Si mai ales, daca o tara a trait o drama grava, este foarte important ca familiile care au traversat traumatisme sa dispuna de o legatura securizanta pentru a le aborda impreuna. Dar acest travaliu este mai usor de facut atunci cand traumatismele particulare au primit o recunoastere sociala. De aceea un travaliu trebui astazi indreptat spre « secretele de familie » mostenite din dictatura, fie ca sunt in interiorul unei institutii, in anumite regiuni sau in toata tara. Caci sunt aceleasi mecanisme.
Atunci cand un terapeut primeste o familie marcata de un traumatism trait de unul sau mai multi membri ai sai, prioritatea este de a constitui un spatiu securizant. Pentru aceasta, putem eventual accepta ca familia sa aduca anumite obiecte in cabinet: nu ne simtim bine « continuti » decat intr-un spatiu pe care il putem transforma. Daca acest spatiu nu este construit si garantat, nu se poate face nimic..
Este la fel de important cu aceste familii, de a tine cont de faptul ca prezentul si trecutul sunt adesea amestecate. Terapeutul nu trebuie sa ezite sa faca referire la violentele din trecut traite de familie. De exemplu, in fata unei violente la care asista, poate spune : « sunteti violent, dar poate au fost momente de violenta in familia dvs « ; mai degraba decat sa spuna : « sunteti violent ». In acelasi fel, in fata unui parinte care minte fara incetare, terapeutul poate spune: « trebuie sa fii fost multe lucruri ascunse in familia dvs « . Dar punctul cel mai important este de a puncta manifestarile incoerente mai ales din partea parintilor. Micile manifestari de incoerenta din timpul terapiei sunt adesea semnul unor incoerente mari din viata familiala. Cel mai bun ghid in acest domeniu este evident sentimentul de stranietate sau bizarerie trait de terapeut. Este esential, cu astfel de familii, sa indicam intotdeauna explicit ca nu intelegem, atunci cand este cazul. Si este cu atat mai important, atunci cand unul dintre copii prezinta semne de vinovatie grava, de rusine sau de conformism exagerat sa ne dam seama ca pot fi amenajari pentru a face fata comportamentelor de neinteles ale unui parinte in legatura cu un « Secret » traumatic.