Cristina Calarasanu: Doamna Simona Taccani, prezentati-va va rog pentru cititorii romani. Sunteti psihiatru, psihoterapeut si psihanalist. Cum ati ajuns la psihanaliza ?
Simona Taccani: Am studiat medicina la Universitatea din Milano si mi-am sustinut lucrarea de diploma cu o teza teoretico-clinica si experimentala despre obezitatea juvenila; astazi vorbim despre tulburari ale comportamentului alimentar, despre bulimie-anorexie. Teza a fost in neuro-psihiatrie. In paralel cu specializarea in psihiatrie la Siena, in Toscana, am fost in Elvetia (Lausanne et Genève) unde sefii de catedra de la universitate erau psihiatrii psihanalisti (Ajuriaguerra, Diatkine, Muller, Schneider etc), un mediu de mare deschidere si cultura. L-am cunoscut pe P.C. Racamier si am inceput sa lucrez cu el. Am fost impreuna cu altii co-autor la Psihanalist fara divan, o lucrare despre psihanaliza institutionala care a cunoscut un mare succes si care a fost tradusa in multe limbi. Si in romana ? Tot in Elvetia mi-am facut trainingul meu personal si supervizarile clinice lucrand ca psihiatru psihoterapeut fie cu P.C. Racamier, fie cu P.B. Scnheider.
Revenita in Italia, am inceput practica liberala si de consiliere in diferite institutii italiene si In Elvetia la Tessin.
Cristina Calarasanu: Ne puteti spune despre psihanaliza in Italia si despre scolile psihanalitice. Ce loc ocupa psihanaliza de familie si de cuplu ?
Simona Taccani: Psihanaliza italiana are o lunga traditie si ar merita o tratare istorica aparte. Foarte pe scurt, am putea spune ca ea este foarte apropiata de scoala engleza kleiniana, de scoala franco-elvetiana pentru ca numerosi colegi au urmat un parcurs similar cu al meu iar altii sunt mai apropiati de partea germana a Elvetiei cu scoala fenomenologica si psihopatologica a lui Binswanger, Boss, Krapelin etc. Psihanaliza de familie si cuplu a inceput cu Scoala din Milano, in care am fost alaturi de Mara Selvini si alti membrii fondatori ; o parte dintre membrii si-au pastrat originile strict sistemice, o alta parte din care fac si eu parte, ne-am detasat pentru a aprofunda parcursul psihodinamic. Mult timp in nordul Italiei, CeRP (Centro di Ricerca di Psicoterapia) era singura instutie care practica psihanaliza de cuplu si familie, Anna Nicolò la Roma si ai sai la Naples Gemma Trapanese. Revista « Interazioni » condusa de Anna Nicolò si la care sunt membru al comitetului de redactie este o buna dovada.
Cristina Calarasanu : Vorbiti-ne despre lucrarile dvs. Care sunt directiile pe care le urmeaza aceste lucrari ?
Simona Taccani: Am vazut pe site-ul vostru un numar considerabil di lucrarile mele. Ultima, La Crisi Necessaria, este din pacate aparuta o saptamana dupa congresul de la Buenos Aires. Daca imi dati o adresa postala, va pot trimite un exemplar. Cercetarile actuale pe care CeRP si eu le desfasuram se situeaza la nivelul :
- Noilor patologii si noului cadru (setting)
- Patologiilor perinatalitatii (maternalitate, paternalitate) La folie familiale
- Problemelor filiatilor si afilierilor in cazul adoptiilor L’éthique du psychanalyste
- Psihanalizei leg[turilor
- Colaborarea dintre psihanaliza si justitie este unul dintre celelalte domenii de cercetare teoretico-clinice.
Desfasuram o cercetare in colaborare cu mai multe organisme internationale care priveste parintii copiilor adoptati la varste mici si care sunt acum adolescenti.
Cristina Calarasanu : Ati organizat acum mai multi ani Seminariile de la Monteguidi impreuna cu dl. Paul Claude Racamier. Asta imi aminteste de seminariile lui Bion. Care sunt temele centrale discutate s cum s-a nascut aceasta idee ?
Simona Taccani : Semnariile de la Monteguidi, o idee nascuta ca si altele dintr-o prietenie, dintr-o obisnuinta a reflectarii in comun, dintr-un loc, « LA FATTORIA », si dintr-o mare iubire a lui P.C. Racamier pentru Toscana. Din prepararea acestor ingrediente s-a nascut acest plan foarte reusit, foarte creativ. Aveti dreptate in ce-l priveste pe Bion : gruul era un continator formidabil al gandirii creative a lui de P.C. Racamier si « gandurile fara ganditori» care pluteau in aerul Toscanei si-au gasit adesea un adapost bun in mintile noastre.
Cristina Calarasanu : In teoria si in clinica psihanalitica putem vorbi astazi de o patologie a legaturii in contextul transformarilor multiple ei al traumatismelor in familie ?
Simona Taccani : Sigur ca da, cred ca patologia legaturii este cheia care ne poate permite sa citim cu blitul « in limbaj fotografic », noile patologii. Dupa parerea mea, este campul unei cercetari clinice incontestabile pentru acest moment.
Cristina Calarasanu : Adoptia si afilierea, iata un proces care face sa apara adesea esecul si suferinta. Cum putem gandi travaliul filiatiei adoptive in cadrul terapeutic psihanalitic ?
Simona Taccani : Am evocat deja problema ; la Florenta noi am sustinut un work-shop in care eu am prezentat un caz de depresie in doi intr-o siuatie de adoptie ; la Paris, in toamna, voi coordona un alt work-shop « Travaliul esecului filiatiei adoptive » in timpul congresului Traumatismul familial s institutional organizat de Colegiul Psihanalizei Grupale si Familiale.
Cristina Calarasanu : Cunoastet Romania si psihologia romaneasca ?
Simona Taccani : Nu pot spune ca cunosc Romania, am fost doua zile la Bucuresti acum 20 de ani dar l-am traversat in viteza. Sunt interesata de psihanaliza romaneasca si foarte probabil pot furniza o posibilitate de a invata si de a schmba idei, ganduri si cultura, materia vie si datatoare de viata de care avem mare nevoie mai ales la aceasta ora.
